Treaba altuia

Ne dăm cu dosul de pământ pentru orice lucru minor și oftăm a neputință și  fatalitate când prin noi, peste noi și pe lângă noi se derulează lucruri importante. Cel puțin în sensul în care ele sunt ca o măciucă în moalele capului. Pe care, e adevărat, n-o simți la modul brutal, dar care oricum te va slei, până la urmă, ca pe o cârpă. Iar lovitura cu efect întârziat înseamnă că azi trăiești mai prost ca ieri și mâine ai șanse foarte mari să fie și mai rău. Iar asta se trage, nu de ieri, de azi și din tradiția noastră seculară, în care mai fiecare știe foarte bine ce are de făcut…celălalt. Nu el, ci altul.  Un asemenea caz este și cel al deja mult prea lungului duel dintre palatele Victoria și Cotroceni. Tema de luptă: bugetul de stat pentru 2014. Președintele Băsescu spune că nu îl va promulga. Însă deja prima mutare a fost făcută, președintele nu a aprobat Memorandumul cu FMI, pentru că nu s-a scos acciza de 7 eurocenți pe litrul de combustibil.  A doua mișcare a fost cea a unei discuții la Cotroceni în care premierul, flancat de miniștrii Chițoiu și Voinea, dar și de guvernatorul BNR, Isărescu au discutat despre ce și cum. Iar totul a rămas cum s-a stabilit. Adică nu s-a rezolvat nimic. Sunt semne  destul de clare că acest buget nu va fi promulgat de către Băsescu. Însă acesta nu s-a ferit să ofere lecții de macroeconomie spunând că știe ce și cum: „Dacă, să presupunem, bugetul nu ar fi gata, şi Guvernul are nevoie de asistenţă, pot să îi învăţ cum să facă să plătească şi indexările, şi creşterea salariului minim, şi banii pentru dascăli şi creşterea venitului minim garantat şi creşterea indemnizaţiei pentru medici rezidenţi”.
Numai că nu e treaba președintelui, ci a Exe­cutivului. Dar asta este o altă discuție, dar tot în același context –  de boală mioritică și anume talentul de a ne pricepe la toate. Ca o paranteză pentru cei care poate au uitat ori au memoria selectivă: de câte ori Băsescu a avut viziuni economice s-a ales praful. În fond fără să întrebe pe nimeni a luat cele 20 miliarde de la FMI, după ce a spus că criza e în America nu la noi, a spus că sunt bani pentru majorarea salariilor  profesorilor înainte de alegerile din 2008. Iar în 2010 a luat acele măsuri de amputare a veniturilor bugetarilor. Ca în final cei de la FMI să spună că măsura nu era necesară. Altfel zis ți s-a tăiat piciorul că te păștea cangrena, dar la final, în cârje fiind, fără un piciorai primit o bătaie pe umăr: Lasă bă,  bine că ești sănătos. Şi nimeni nu a mai insistat asupra acestei operaţii fără anestezie.  Revenind la spusele prezidenţiale trebuie spus că în afară că nu e treaba preşedintelui de a încerca să  fie şi prim-ministru prin această joacă cu cifrele, nu mai are nici măcar autoritatea morală de a face  acest lucru. Şi iarăşi am revenit la vechea noastră meteahnă când (aproape) toată lumea se pricepe la ce are de făcut celălalt…

Gabriel Constantinescu