vancsikPrimul turneu al grupei valorice 5-8 din cadrul Superligii Naţionale de polo a scos în evidenţă AMEFA Arad atât ca echipă, dar şi la nivel individual. Levente Vancsik, component al lotului naţional de juniori, este în topul marcatorilor din acest sezon. Arădeanul se află pe locul 2 în clasamentul golgheterilor, cu 43 de reuşite, cu 3 mai puţin decât liderul Toni Barbaric, croatul de la Steaua. Acelaşi număr de goluri, 43, a marcat şi dinamovistul Alexandru Matei, în timp ce Tiberiu Negrean, de la CSM Digi Oradea, are în cont 39 de reuşite. La turneul de la Bucureşti, Levente Vancsik a marcat 12 goluri în cele trei partide câştigate de AMEFA, fiind secondat de Grama, cu 4 reuşite, Gergelyfi 3, Băltean 3, Furj 3 și Laza 2. Următorul turneu din grupa valorică 5-8 va avea loc la Arad, în perioada 21-22 decembrie, alături de AMEFA urmând să participe Crișul Oradea, Rapid și Poli Cluj.

Recomandările redacției