abelO nouă etapă a procesului în care Adrian M. Buleu este judecat pentru omor s-a desfăşurat, ieri, la Secţia penală a Tribunalului Caraş-Severin.
De data aceasta, componenţa Curţii a suferit o modificare, am zice noi nu lipsită de importanţă, judecătorul Robert Alexandru Bârsescu, cel care audiase în şedinţa trecută pe martorii Obreja Marian Ionuţ şi pe Pena Ionuţ, fiind înlocuit de judecătorul Ciasc Rustin Petru.
Procesul a debutat cu o sesizare făcută de avocatul apărării, prin care se specifica faptul că, la dosar, de­claraţia unuia dintre martori (unicul prezent, de fapt, ieri, la audieri) este incompletă, în sensul în care nu are încheiere, solicitându-se ca acest lucru să fie remediat.
Am putea spune că au existat două momente distincte în procesul de ieri: audierea martorului Dimitrie Coşa şi o solicitare venită din partea apărării (avocaţii lui Buleu) ca inculpatul să fie judecat în libertate.
Martorul are cuvântul
Dar, să începem cu… începutul. Martorul îşi menţine declaraţiile date anterior şi, de aici încolo, începe un adevărat schimb de replici între acesta şi judecător. Subiectul îl constituie petele de sânge descoperite de criminalişti în momentul anchetării morţii lui Abel Apostol, Coşa susţinând, nu prea convingător, am zice noi, că sângele provine de la el, în momentul în care s-a tăiat la degetul mare curăţând legume. Se întâmpla undeva la mijlocul lunii aprilie, cu două săptămâni aproximativ înainte de evenimentul tragic din 1 mai, pe la ora 13,00. Iată care este istorioara pe scurt a evenimentul „sângeros” la care a fost părtaş martorul: „Referitor la tăierea accidentală a degetului mare în timp ce lucram în bucătăria Restaurantului Riviera, eveniment pe care l-am des­cris în faza de urmărire penală, fac precizarea că leziunea respectivă mi-a provocat o violentă hemoragie, pe care n-am putut s-o opresc. Am ieşit din bucătăria localului şi, în tot acest timp, pe jos, s-a format o dâră de sânge. Pe haine nu m-am pătat. Nu am avut reacţia de a merge la chiuvetă, să mă spăl cu apă. Am încercat să găsesc o trusă de prim-ajutor. Nu am găsit-o şi, drept urmare, am încercat să opresc sân­- gerarea apăsând degetul de pere­tele clădirii. Sângerarea s-a oprit după ce prietena mea mi-a adus un şerveţel de hârtie în care mi-am înfăşurat degetul. Ulterior, după 20 de minute, după ce am fumat o ţigară şi am băut o cafea, am intrat în bucătărie să-mi reiau activitatea. Acea dâră de sânge s-a întins pe podeaua bucătăriei, pe culoar şi pe dalele de afară, cum ieşi spre căsuţe, în dreapta restaurantului”.
Inculpatul Buleu intervine
Dar nu cum am crede, ca să completeze sau să-l întrebe pe martor despre tăierea degetului, ci pentru…pizza. Buleu o ţine pe a sa, făcându-l pe judecător să schiţeze o grimasă de mirare. „Vreau să îmi spună martorul unde preparam noi aluatul?” Şi cam atât din partea suspectului de omor Buleu, mai abătut şi pai congestionat la chip faţă de data trecută.
Revenind la sânge şi la degetul martorului, acesta mai afirma că după murdărirea cu sânge a procedat la spălarea şi curăţarea locului. „În fie­care zi, seara, după plecarea ultimului client spălam şi curăţam localul, deci nu era nimic ieşit din comun”.
Buleu rămâne în arest
Al doilea moment al şedinţei de ieri i-a avut în prim-plan pe doi dintre avocaţi, cei ai Acuzării şi Apărării. Printr-o expunere destul de lungă, avo­catul lui Buleu a cerut Instanţei ca acesta să fie judecat în stare de libertate. Au fost invocate chestiuni de ordin moral, cum ar fi faptul că inculpatul nu prezintă pericol public, apoi că există în jurisprudenţă cazuri la fel de grame ca omorul unde inculpatul a fost judecat în stare de liberate etc. Aşadar, avocatul a cerut înlocuirea stării de arrest preventive, cu cea de judecată în libertate, cu anumite interdicţii, cum ar fi cea de a nu părăsi ţara pe durata procesului. „Evident, dacă se încalcă oricare dintre interdicţiile prevăzute de preşedintele de instanţă, să se treacă automat la starea iniţială, cea de arrest preventiv”, mai spunea Apărarea.
Evident că Acuzarea a considerat această propunere injustă, solicitând judecătorului Ciasc Rustin Petru să menţină starea actuală. „Menţin sta­rea actual şi prelungesc arestul inculpatului Buleu cu 60 de zile”, a hotărât, sec, şi fără prea multe vorbe, judecătorul.
Următoarea  înfăţişare va avea loc pe data de 16 ianuarie, când va fi audiat martorul Denis Paşca, martorul care va fi adus cu mandate de aducere.
Dacian Don

Recomandările redacției