Judecătorul Aurel Tripa, de la Judecătoria Ineu, reţinut, ieri, de procurorii DNA, chiar în faţa instanţei unde lucra, a primit un cadoul nedorit de Moş Nicolae. Curtea de Apel Timişoara a decis să dea curs cererii făcute de anchetatori şi să-i dea un mandat de arestare pentru 29 de zile.

Vă reamintim că Tripa este cercetat pentru trafic de influenţă, ca urmare a faptului că a fost filmat de patru ori, în timp ce primea două telefoane mobile Samsung S 4 şi diverse sume de bani.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul Tripa Aurel Ştefan, judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, judeţul Arad, în sarcina căruia s-a reţinut infracțiunea de trafic de influenţă”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.Anchetatorii susţin că în cursul zilei de marţi, Tripa a cerut 600 de euro pentru a interveni pe lângă un judecător de la Tribunalul Arad, dar iniţial a primit doar un avans.  În ziua de 3 decembrie 2013, învinuitul Tripa Aurel Ştefan, în calitate de judecător la Judecătoria Ineu, a pretins unei persoane suma de 600 de euro, din care a primit un avans de 500 lei și 200 de euro, lăsând să se înțeleagă că ar putea interveni asupra unui judecător de la Tribunalul Arad, astfel încât să fie admis un recurs care ar fi dat câștig de cauză cumpărătorului de influență, într-un proces privind o suprafaţă de teren cu privire la care acesta din urmă era direct interesat. La data de 5 decembrie 2013, învinuitul Tripa Aurel Ştefan a primit diferența de 300 de euro și un telefon mobil performant de la aceeași persoană, în scopul mai sus menționat, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante”, se mai arată în comunicat.

Deşi trebuia să iasă la pensie începând cu 1 ianuarie, Tripa îşi va petrece următoarele zile în arest.

De menţionat că acesta este al doile judecător de la Ineu care are probleme cu legea, după ce în urmă cu câteva luni, judecătoarea Floriţă Boloş a fost arestată la rândul său pentru fapte de corupţie.

Lucian Şerban

judecatoria Ineu

  • indreica spune:

    D-le Tripa, Dumnezeu sa va dea puterea sa treceti prin aceasta incercare!

  • coucou spune:

    Auzi nea andreica tu glumesti, nu-i asa? Sa dea Domnul sa ramana acolo pana il voi chema eu si ceilalti mii de oameni neindreptatiti de acest gunoi cu fata umana.

  • pt indreica spune:

    Baptist Tripa Aurel Stefan , lua spaga de cand se stie judecator ,ce incercare ,asta e lupu in haine de oaie, asa sa-l ajute Dumnezeu cum a fost si el de corect!

  • natalia alexandru spune:

    pe cand la Tarnova e arestat Micolaiciuc, omul care a invrasbit satul si onoarea tarnovanilor

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției