ineuCa peste tot în Liga a III-a, e vacanță și la Ineu, dar zărăndanii se vor ma întâlni doar săptămâna viitoare, când își vor încasa salariile pe luna noiembrie. Echipa este în obiectiv cu o clasare pe poziția a IV-a la mijloc de drum, dar și speranța că 2014 va fi un an și mai bun. Ineuanii intenționează să se califice în play-off, dar și să formeze un lot și mai competitiv pentru stagiunea următoare. În acest sens, Adrian Abrudean nu intenționează să renunțe la niciunul dintre fotbaliștii săi, însă, chiar și așa, există un jucător care nu va mai relua pregătirea cu ineuanii. Radu Popa se va concentra pe afaceri și va evolua cel mult la Liga a IV-a, așa că gruparea din Zărand rămâne fără un nou fotbalist ofensiv, după Copil, grav accidentat și Petcuț, plecat din motive disciplinare.
Turneu de sală înainte de Crăciun
„La niciunul dintre cei 18 băieți cu care am terminat anul nu mă gândesc să renunț, ci doar să mai aduc pe lângă ei alții. Avem nevoie în special de fotbaliști ofensivi, mijlocași și atacanți pentru a echilibra lotul. În rest, cred că am fost competitivi. Am discutat și cu condu­cerea clubului și am primit undă verde să găsim piesele ce ne lipsesc pentru primăvară”, ne-a mărturisit antrenorul „alb-albaștrilor”. În acest an, însă, clubul CS Ineu, dar și Primăria, vor mai avea ceva treabă cu organizarea unui turneu în sală. Acesta va avea loc pe 20 și 21 decembrie și la el pot lua parte și jucători legitimați (doar doi de la Liga 3 în sus), iar taxa de înscriere este de 200 de lei de echipă. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0740944409.

Recomandările redacției