ambulantaPână la sfârşitul acestui an, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad trebuia să fie desfiinţat, iar personalul angajat să treacă în subordinea unui centru regional, în judeţul Timiş. Din fericire pentru Arad, proiectul Ministerului Sănătăţii a căzut, cel puţin deo­camdată.
Conform proiectului pilot, cele 40 de servicii judeţene de ambulanţă urmau să fie reorganizate în şapte servicii regionale. Evident, Aradul trecea în subordinea unei noi structuri cu sediul la Timişoara. Prin noua organizare, personalul din cadrul serviciului judeţean, dar şi cel cu specialităţi medico-sa­nitare şi auxiliar sanitar urma să fie preluat în totalitate, în interesul serviciului şi cu aceleaşi drepturi salariale, la serviciile regionale cu personalul tehnic, economic, informatic, administrativ şi de deservire.
„Momentan, în ceea ce ne priveşte pe noi, la partea cu descentralizarea nu intrăm în discuţie. Serviciul rămâne, în continuare, finanţat de Ministerul Sănătăţii, aşa cum este încă din luna martie a acestui an“, ne-a declarat Roberto Schill, managerul Ambulanţei Arad.
Proiectul prevedea înfiinţarea serviciilor regionale de ambulanţă Nord Vest, Centru, Vest, Sud Vest, Sud, Sud Est, Nord Est, la care se adaugă Bucureşti-Ilfov, prin reorganizarea unor ambulanţe judeţene şi desfiinţarea altora.
Serviciul Regional de Ambulanţă Vest, cu sediul în Timişoara, era înfiin­ţat prin reorganizarea Serviciului Ju­deţean de Ambulanţă Timiş şi des­fiinţarea serviciilor judeţene de ambulanţă Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin.
Acelaşi proiect prevede că serviciile regionale de ambulanţă înfiinţate prin reorganizarea serviciilor judeţene Cluj, Mureş, Timiş, Dolj, Prahova, Constanţa şi Iaşi asigură asistenţa medicală de urgenţă, transport sanitar asistat, consultaţii de urgenţă şi transport sanitar neasistat de pe raza judetelor respective. Serviciile regionale de ambulanţă pot interveni şi în afara graniţelor administrative, în zone stabilite prin ordin al Ministrului Sănătăţii, pe principiul „celei mai apropiate resurse de caz”, precum şi în situaţii de urgenţă, la dispoziţia dispeceratului. Odată cu intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, personalul din cadrul serviciilor judeţene, dar şi cel cu specialităţi medico-sanitare şi auxiliar sanitar va fi preluat în totalitate, în interesul serviciului şi cu aceleaşi drepturi salariale, la serviciile regionale.
Pentru personalul tehnic, economic, informatic, administrativ şi de deservire, preluarea se face cu respectarea normativului de personal în vigoare.

Recomandările redacției