ok1 ok2O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, a primit, în data de 11.12.2013, vizita d-lui academician Ionel Valentin Vlad, vicepreşedinte al Academiei Române, personalitate marcantă în cercetarea ştiinţifică.
Acad. Ionel Valentin Vlad a vizitat Muzeul Memorial „Vasile Goldiş”, Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, Institutul de Cercetări de Ştiinţe ale Vieţii şi Biobaza internaţională – realizată în cadrul proiectului „Platforma de Cercetare Integrată Transfrontalieră pentru Identificarea Proceselor Celulare ca ţinte Potenţiale pentru Terapia Personalizată a Cancerului” şi a depus o jerbă de flori la Monumentul lui Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, aflat pe aleea personalităţilor din cadrul Campusului Universitar.
Acad. Ionel Valentin Vlad este de profesie inginer electronist, doctor inginer, Cercetător ştiinţific I în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fi­zica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Profesor asociat la Facultatea de Fizica a Universităţii din București, Membru titular al Academiei Române din 2009.
În urma prestigioasei activităţi de cercetare ştiinţifică, dl. Acad. Ionel Valentin Vlad a fost distins cu numeroase distincţii, premii şi burse, dintre care amintim: Premiul „T. Vuia” al Academiei Române (1978); membru al Societăţii optice ale Americii (1978); membru al Institutului de Fizică (FInstP), Londra (1999); membru Senior Associate al Intl. Centrul de Fizică Teoretică (ICTP, Trieste, 2003); Membru al „Academia Europaea” (2005); Membru al Societății Internaționale pentru Optical Engineering (SUA, 2007); „Galileo Galilei”, Premiul I și Medalia de Intl. Comm. de Optică (parte din IUPAP și ICSU, 2005); Ordinul Național „Serviciul Loial”, în Grad de Cavaler (2008).
Dintre proiectele interna­ţionale, vizite şi poziţii ale d-lui Acad. Ionel Valentin Vlad amintim: 2009-2010 Ecole Polytechnique – LOA, Palaiseau şi Thales – Proiect de ultra – înaltă intensitate Laseri – Profesor; 2008 ENS Cachan Paris și – Profesor; 2004 Univ. Cork (Irlanda) – Kick – a reuniuni a Net UE. de Excelenţă nanofotonică pentru Tehnologii la scara molecu­lară („PHOREMOST IST 2-511616”), director de proiect naţional. Acad. Ionel Valentin Vlad este autor a mai multor cărţi de specialitate şi a numeroase articole publicate în reviste internaţionale, care sunt cotate ISI.
În semn de înaltă apreciere faţă de activitatea de cercetare ştiinţifică, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, i-a acordat, în numele Senatului UVVG, d-lui Acad. Ionel Valentin Vlad Globul şi Placheta Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Biroul de presă al UVVG

Recomandările redacției