pascaNoul tehnician al celor de la FC Bihor, Alexandru Pelici, şi-a întărit defensiva cu un fotbalist arădean, pe care l-a convins să-și lege destinul de gruparea orădeană până în vara lui 2015. Claudiu Pascariu o va părăsi pe UTA 2 și va deveni din nou coleg cu portarul Mădălin Smaranda și Dorin Mihuț. „Chiar mă bucur că îmbrăcăm din nou același tricou, sunt niște băieți deosebiți, valoroși ca fotbaliști. Sperăm să contribuim la îndeplinirea obiectivului la Oradea. Ne gândim încă să ajungem în play-off, diferența de puncte nu e deloc mare”, a precizat fundașul de 25 de ani, care în Liga a II-a a mai jucat departe de casă doar la FCM Târgu Mureș. De fapt, Alexandru Pelici l-a pregătit pe Pascariu în vara anului 2012 la echipa transilvăneană, însă a fost înlocuit înainte de startul campionatului. Acum, antrenorul timișorean și-a adus aminte de fostul căpitan al „Bătrânei Doamne” şi a profitat de faptul că devenea liber de contract.
Gânduri de play-off la Oradea
„Semnasem până în această iarnă cu UTA 2 și doar dacă nu aș fi plecat mai sus mai intenționam să rămân la Arad. Le mulțumesc conducătorilor acestei echipe, dar și lui Roli Nagy, care m-a ajutat foarte mult în această toamnă, ținându-mă în priză la un anumit nivel. Îi datorez și lui acest transfer. Cu mine sau fără mine, sunt sigur că UTA 2 va ajunge la barajul de promovare în Liga a III-a, știu ce echipă bună las în urmă. Le doresc multă baftă băieților”, a mai spus arădeanul. Claudiu Pascariu se va prezenta la pregătirile noii sale echipe pe 14 ianuarie 2014. La nivel de seniori, fundașul a evoluat în „alb-roșu” între 2008 și 2012.

Recomandările redacției