Iar nu e linişte la AJF Arad. Deşi ar fi trebuit ca oamenii din fotbal să se pregătească şi ei de sărbători, de la jucători la conducători, de la arbitri la antrenori sau observatori, să se preocupe de masa de Crăciun, de cumpărarea bradului, de pus luminiţele la geamuri şi balcoane, unii n-au timp să se gândească la aşa ceva. Nu din răutate, ci din lipsă de „finanţuri“, fiindcă le cam bate vântul prin buzunare.
În situaţia cu pricina sunt din nou arbitri şi observatorii, care iar au de primit bani de la AJF, care-i lasă cu buzele umflate de sărbători, fiindcă banii din conturile asociaţiei s-au evaporat ca avioanele în Triunghiul Bermudelor, după cum ne spunea prin august şopârlica noastră, atunci când arbitri şi observatorii au protes­tat public faţă de neplata baremurilor pe mai multe luni.
Acum, în prag de sărbători, avem din nou aceeaşi situaţie, numai că arbitri şi observatorii nu mai au unde să se plângă, fiindcă cei din fruntea AJF au avut grijă să-i ducă cu zăhărelul că vor primi banii până s-a terminat campionatul. Pare-se că Dorel Cura şi ai lui (tot mai puţini) au început să umble la cutiuţa cu stra­tegii, iar amăgirea arbitrilor şi observatorilor că-şi vor primi banii a fost o tactică bine ticluită, care le-a ieşit. Pasul următor a fost să le bage pumnul definitiv în gură celor care se plâng, schimbându-le şeful care le-a tolerat protestele întemeiate. Adică, cei din Comitetul Executiv al AJF au încercat să-l execute pe preşedintele arbitrilor, Claudiu Tripa, fiindcă a permis ca arbitri să protesteze în august, faţă de neplata baremurilor. Ce s-a gândit Cura şi ai lui (tot mai puţini)? Ia să-l executăm noi pe Tripa, să punem unul care să stea drepţi când dăm ordinul şi care să nu plece urechea la problemele arbitrilor. Şi care să fie de acord cu dispariţia banilor care se cuveneau arbitrilor şi observatorilor. Care să impună arbitri să arbitreze gratis, să facă muncă patriotică în folosul fotbalului arădean, ba chiar să finanţeze competiţia, cum se întâmplă în prezent, când arbitri şi observatorii îşi plătesc deplasările şi aşteaptă luni bune să li se deconteze cheltuielile.
Strategia preşedintelui Cura n-a dat însă roade, fiindcă cei din fruntea AJF Arad s-au cam săturat de ce se întâmplă în Asociaţie. Aşa că din cei şapte membri ai Comitetului Executiv, doar trei au votat pentru schimbarea lui Claudiu Tripa, în timp ce doi s-au abţinut, iar alţi doi au votat împotrivă. Cei trei care au vrut să-l demită pe Tripa nu prea le au cu matematica (poate ăsta e şi motivul pentru care au dispărut banii), aşa că au crezut că trei e mai mare decât patru şi Tripa e demis. O noapte întreagă i-a auzit şopârlica făcând calcule şi dând telefoane chiar şi la federaţie pentru a se convinge, într-un final, că, totuşi, şmecheria nu le-a reuşit şi că au fost puşi cu botul pe labe de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv.
Şopârlica noastră se jură că ăsta a fost doar începutul pentru Cura şi ai lui. Că la alegerile de anul viitor va fi jale pentru actuala conducere, chiar dacă vor să decaleze alegerile pentru februarie, ca să nu poată avea contracandidaţi. Cică, vor avea, că unii sunt pregătiţi şi mâine. Dar nu asta e problema principală. Nu alegerile „ard“ la AJF, ci lipsa banilor, unele cluburi fiind pregătite să ceară un audit şi apoi nişte explicaţii, prin intermediul oamenilor legii, dacă va fi nevoie. Aşa că, lăsaţi puciurile şi combinaţiile pentru alegeri şi angajaţi repede un contabil care să descurce iţele din conturi. Iar dacă nu merge cu contabilul, ştim noi un specialist în OZN-uri, care să le explice membrilor AJF cum a venit o navă extraterestră şi a golit conturile instituţiei.

  • suporter spune:

    Apai, soparlica draga, articolul asta miroase urat si de la mare distanta a articol publicitar, cu iz politic comunist. Hai, raspunde la o intrebare simpla: este adevarat ca seful fluierasilor este membru PSD?

  • Marius spune:

    Hai ca iti raspund eu . Este membru PSD cum Cura este si el membru PDL . Care-i vrajeala ca-i psdist sau Pnlist sau de la Romania mare ? Sa-si faca treaba cum trebuie si sa plateasca ce-i de platit . Sunt curios cum va iesi auditul ca miroase a bani stricati anapoda de te doare nasul . Afara cu toata sleahta de smecheri . Unii deja joaca la doua capete merg si cu Cura si cu un alt candinat dar eu personal cred ca ar trebui sa vina unul frate sa faca curat in AJF .

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției