crisulChiar dacă sezonul trecut evoluase pe scena eșalonului trei cu sprijinul celor de la Europa Alba Iulia, Crișul nu și-a mai propus promovarea în noua stagiune a Ligii a IV-a. Obiectivul echipei este clasarea pe locurile 2-6, iar după primele 17 etape ale campionatului elevii lui Ciba ocupă ultima poziție a podiumului. În debutul sezonului, „alb-albaștrii” chiar au fost lideri și au provocat una dintre surprizele campionatului cu victoria din Calea Aurel Vlaicu asupra celor de la UTA 2. „Am prestat un joc destul de bun pe tot parcursul turului, suntem mulțumiți de cum au decurs lucrurile. Suntem în obiectiv, iar aste e tot ce contează. Sperăm ca la primăvăra să arătăm și mai bine, iar pentru asta pe lângă lotul ce a intrat în vacanță vom mai aduce un portar și un atacant”, ne-a declarat Daniel Cherecheși, ma-nagerul Crișului.
Salarii la zi şi stabilitate
Fără a avea cheltuieli mari, clubul este la zi cu salariile jucătorilor și antrenorilor, iar acesta este un mare atuu. „Nimeni nu și-a manifestat dorința să plece de la Criș, nu cred că ar avea motive să o facă. Țin să le mulțumesc pe această cale Primăriei și Consiliului Local din Chișineu Criș pentru sprijin și promtitudine și aș dori să le urez sărbători fericite tuturor iubitorilor fotbalului din orașul nostru”, a mai spus Cherecheși.

Recomandările redacției