lucaLuca Kunszabo s-a numărat printre sportivii laureaţi în cadrul Galei de final de an organizate de DJST Arad. Premiat la cate-goria speranţe europene, judoka LPS-ului încheie un 2013 bun, în care la loc de cinste stă bronzul european de cadeţi obţinut la Talinn, în Estonia. De asemenea, elevul lui Mihai Telechi a mai obţinut pe plan internaţional un loc 1 la Cupa Mondială de la Piteşti. „Este cel mai bun an de până acum pentru mine, am avut multe competiţii, dar la toate am reuşit să obţin rezultatul dorit, iar ce mă bucură cel mai mult este că am reuşit performanţe la cele mai importante concursuri”, ne-a declarat Luca Kunszabo, care de anul viitor trece la 100 de kilograme, categoria de vârstă „under” 21:
„Cel mai important rezultat din acest an este locul 3 ocupat la European, a fost un pas înainte pentru mine. M-a ambiţionat să vreau şi mai mult, în 2014 îmi doresc o medalie mai strălucitoare la Europeanul de juniori şi o clasare pe podium la Mondial”, a conchis sportivul pregătit de Mihai Telechi, şeful catedrei de judo de la LPS Arad fiind şi el prezent la premiere. Însoţit de tatăl său, Luca Kunszabo a plecat de la gală direct la Arieşeni, în cantonamentul lotului naţional.

Recomandările redacției