dodeanDaniela Dodean încheie un an dificil, în care a trebuit să treacă peste operaţia la genunchi, primele luni din 2013 fiind rezervate recuperării, în timp ce debutul într-un concurs oficial s-a consemnat la Campionatele Mondiale din Franţa. În vară a venit şi momentul mult aşteptat, căsătoria cu portughezul Joao Monteiro, pentru ca în octombrie să încerce performanţa anului la Europenele din Austria, desfăşurate în complexul echipei sale de club, din Schwechat. Aflată într-o formă fizică bună, Dana devenea vicecampioană continentală alături de colegele din naţională, dar un parcurs pozitiv a avut şi la simplu, unde a pierdut în optimi.
Tot în acest an, a ieşit vicecampioană în Superliga Austriei, cu SVS Strock, în timp ce în Liga Campionilor este aproape de semifinale, urmând să dispute vineri meci decisiv în Germania, la Berlin. Tocmai din cauza programului încărcat în cea mai puternică competiţie inter-cluburi, jucătoarea arădeană nu a fost prezentă la festivităţile de final de an organizate în oraşul nostru, urmând să rateze şi sărbătorile alături de familie. A avut însă amabilitatea de a ne oferi concluziile sale după un 2013 cu de toate şi cu încă o medalie preţioasă la nivel european:
„A fost un an greu, cu 4 luni de pauză, dar după o accidentare mulţi sportivi revin în forţă, chiar mai puternici ca înainte. Ce pot să zic e că după operaţie sunt destul de mulţumită, am revenit bine. Mă obişnuisem cu cel puţin două medalii la Europene, de aceea a fost puţin ciudat. Din păcate, anul acesta am participat la puţine openuri şi nu am reuşit să acumulez prea multe puncte în clasamentul mondial (n.n. locul 49). La club îmi fac treaba, în campionat mergem bine, iar în Liga Campionilor am câştigat ultimele 3 meciuri, suntem la o singură victorie de semifinale.”
Daniela Dodean priveşte deja spre viitor, iar 2014 se anunţă un nou an al provocărilor: „Vreau să o iau de la capăt, să încep un an nou cum s-ar spune. Îmi doresc să joc cât mai mult şi sunt sigură că şi rezultatele vor veni mai uşor. Să sperăm că 2014 o să fie un an mai bun pe plan profesional”, mai spune performera CSM-ului. Desemnată de 6 ori la rând cea mai bună sportivă a Aradului, Daniela Dodean s-a regăsit şi în acest an în topuri, atât în Gala DJST Arad cât şi aseară, la Gala Sportului Arădean, eveniment organizat de municipalitate.

Recomandările redacției