vizitiuHalterofilul Florin Vizitiu încheie un an de excepţie, iar performanţele internaţionale l-au propulsat pe primul loc la Gala Sportului Arădean. Pariul antrenorului său de la CSM Arad, Adrian Jigău, care miza pe Vizitiu încă din 2012, s-a dovedit câştigător: „Mă simt onorat în această postură, de sportiv al anului, nu mă aşteptam să fiu pe primul loc. A fost un an greu, dar cu multe satisfacţii. Mă declar mulţumit de rezultate, sunt campion european de cadeţi şi medaliat cu bronz la Mondiale. Se putea şi mai mult, sper ca anul viitor să depăşesc aceste rezultate”, ne-a declarat Florin Vizitiu.
„În 2014 îmi doresc cel puţin un loc 3 la Europene”
Performerul anului nu a uitat de cei care i-au fost aproape şi care l-au sprijinit permanent în drumul său spre performanţă: „Dedic acest premiu mamei mele, fratelui meu David şi întregii familii. Adi Jigău este un exemplu pentru mine, nici nu am cuvinte să-i mulţumesc, cu siguranţă îi pot călca pe urme. În 2014 îmi doresc cel puţin locul 3 la Europenele de seniori. Calificarea la Jocurile Olimpice rămâne deocamdată un vis, dar cu siguranţă îl pot îndeplini în curând”, a conchis Florin Vizitiu, o mare speranţă a sportului românesc.

Recomandările redacției