Un deţinut încarcerat în Penitenciarul Arad a încercat să-şi pună capăt zilelor. Din informaţiile noastre, P.D. era încarcerat în secţia C1, camera 6 şi a vrut să se spânzure, fiind salvat, se pare, în ultimul moment, de Ioan Vivi Fizidean, unul dintre locotenenţii lui Uţu Rohozneanu. Reprezentanţii Penitenciarului confirmă tentativa de sinucidere, dar susţin că nu pot confirma intervenţia lui Fizidean. „Este adevărat, a fost o tentativă de suicid prin spânzurare, dar deţinutul a fost salvat datorită intervenţiei promte a personalului de serviciu, care au dat curs sesizării venite din partea celorlalte persoane încarcerate”, a declarat Eduard Magold, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad.

P.D. a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean, iar acum se află în afara oricărui pericol. Deţinutul mai avea de executat patru ani de puşcărie.

Gardienii susţin că astfel de evenimente se petrec de obicei în apropierea sărbătorilor, dar că deocamdată nu au putut fi aflate cauzele care l-au determinat pe deţinut să ia o astfel de decizie.

(L.Ş.)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Recomandările redacției