O broască a trăit toată viața într-o fântână. Într-o zi, s-a trezit cu surprindere cu o broască de alt soi. De unde ești, de unde ai venit? a întrebat-o ea. Din mare. Acolo trăiesc eu. Cum este marea? Este la fel de mare ca și fântâna mea? Broasca cea nouă a început să râdă: Nici nu încape comparație. Și a început să-i descrie viața ei din ocean. Broasca-gazdă s-a prefăcut interesată de prostiile noii venite, dar în sinea sa se gândea: dintre toate mincinoasele pe care le-am întâlnit în viaţa mea, aceasta este cu siguranţă cea mai mare şi cea mai neruşinată. Sărbătorile acestei ierni sunt pe cale să se petreacă, să se termine. Au fost zile în care noi, creştinii cu frică de Dumnezeu, ne-am sărbătorit credinţele, crezurile şi ne-am rugat pentru mai binele nostru şi al semenilor noştri. Au fost momente înălţătoare, ne-am bucurat de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, ne-am petrecut cu familia şi prietenii în mai mare sau mai mică îndestulare precum se face în zilele premer­gătoare şi care urmează după Crăciun. Ne-am umplut sufletele cu credinţa că acest 2014 va fi mai bun, mai propice dezvoltării noastre şi a ţării în care trăim. Cei dintre noi care avem sufletul curat, fără interes meschin, ne-am rugat sincer, fără falsă smerenie convinşi fiind că numai credinţa în Dumne­zeu ne va izbăvi de păcatele care s-au acumulat de-a lungul vieţii noastre pământeşti.
Astăzi, lumea reştină sărbătoreşte Boboteaza sau Botezul Domnului. Alături de Ziua Sfântului Ioan, Boboteaza reprezintă încheierea sărbătoririi dedicate Naşterii Domnului. Astăzi, creştinii ortodocşi iau apă sfinţită şi o duc acasă, apă care pentru cei curaţi poate să facă minuni în lecuirea unor boli, agheasmă care purifică odăile casei de răul iscat de Diavol. Apa sfinţită reprezintă apa cu care Domnul nostru Iisus Hristos  a fost botezat de către Ioan Botezătorul în apa Iordanului, vestindu-i dumnezeirea.
Alături de credincioşii sinceri, pătrunşi până în măduva sufle­tului de evlavia şi pioşenia actului religios se află şi numeroşi aşa-zis credincioşi care prin fap­te spectaculoase, teatrale şi false se folosesc de Numele Domnului pentru a se arăta cât sunt ei de credincioşi. Ei sunt nişte făţarnici. Este vorba despre acei inşi care se împing, înjură, dau din coate, lovesc, rup haine, se sforţează să ajungă printre primii la locul în care sfinţii părinţi oferă credincioşilor agheasmă, apă sfinţită. Ei, bine aceşti inşi nu sunt, după părerea mea, credincioşi cu adevărat, ei sunt nişte prefăcuţi, din tagma acelora care îşi fac cruce din două în două mi­nute, desacralizând gestul creş­tin, beştelindu-l, ducându-l în de­ri­zo­riu.
Aceşti oameni trăiesc într-o lume paralelă, în care cred cu tă­rie. Lor li se pare că a trăi creşti­neşte fără prefăcătorie, cu sme­- renie şi pioşenie este o altă viaţă; necunoscută lor, că acest lucru este neadevărat, imposibil, că nu se poate trăi fără de păcat în această lume a noastră, bulversată de infinite vicii.
Cum poţi vorbi despre ocean unei broaşte care trăieşte într-o fântână?
Cum poţi vorbi despre altă lume unor oameni închişi în fântâna stătută a unei vieţi false?

 

  • COSTEA ŞTEFAN spune:

    Foarte interesantă şi cu tâlc povestioara cu broaştele !E clar că fiecare dintre noi o să treacă deoparte sau alta a uneia dintre broscuţe în funcţie de ,,fântâna ,,sau ,,marea ,,în care se regăseşte.Un înţelept spunea că dacă vrei să aprinzi un foc mare nu trebuie dacât să lansezi o dispută religioasă.Am experimentat de multe ori aşa ceva pe pielea mea şi tot nu m-am învăţat minte chiar recunosc că îmi face plăcere acest gen de dialog.De ce ? ,poate mă întrebaţi!!În primul rând sunt de părere că cea mai mare molimă care bântuie întreaga lume este IGNORANŢA RELIGIOASĂ. Cele câteva mii de grupări religioase şi mă refer doar la cele care se pretind creştine,au împânzit mintea şi inima oamenilor cu atâtea teorii încât au creat o ,,junglă,, în care diletanţii nu au cum să se descurce şi ca atare aderă la o ,,mişcare,, sau alta după criterii halucinante de exemplu…e aproape de casa mea …aşa a facut şi mama şi tata ..e cea mai veche .. e cea mai nouă..nu te bate nimeni la cap ce trebuie să faci..etc.puţini sau chiar deloc sunt aceia care confruntă o doctrină cu cerinţele Bibliei care este sau ar trebui să fie etalonul suprem a închinării cuiva .Poate cineva spune că e o muncă grea să te pui să cercetezi atâte forme de închinare cu Biblia şi are dreptate .Dacă doriţi un sfat pot să îl ofer cu plăcere eu l-am aplicat şi a dat rezultate.Cele mai multe dintre religiile aşa zise tradiţionale care au un număr uriaş de enoriaşi au multe puncte comune şi specific aici pe cele mai des întâlnite…sfânta treime,adică existenţa a trei dumnezei în unul singur ,o taină de neexplicat…existenţa unui loc de chin (iad,infern etc) localizat undeva în adâncul pamântului,unde merg cei răi ..opusul acestuia (raiul,paradisul) localizat în cer unde merg cei buni …botezul copiilor mici…o clasă clericală care se diferenţiază de simpli enoriaşi…diferite sărbători în numele unor persoane numite ,,sfinţi….ideea că sufletul este nemuritor…credinţa că lumea a fost creeată in şapte zile a câte 24 de ore fiecare…închinare la icoane…etc.De ce am scris toate acestea !!??Invit pe cei curioşi ,dacă nu de altceva să verifice cu Biblia pe care o are la îndemână toate acestea, fără nici o idee preconcepută,şi apoi să hotărască ce formă de închinare să aleagă.
    Vă puteţi imagina pe Dumnezeu care este atât de iubitor să creeze un loc unde să chinuie VEŞNIC pe cei care au GREŞIT de-a lungul unei vietii de 70-80 de ani ??? NU !!Tocmai a-ţi desfinţat doctrina ,,IADULUI,, Oare superba planetă Pământ este de vină de comportamentul oamenilor?! NU!! Tocmai a-ţi desfinţat ideea că Pământul o să fie ars şi cei buni sunt ,,răpiţi,, la cer …..Ce logică mai are învierea dacă sufletul este ,,NEMURITOR,, !??…Un bebeluş de câteva saptămâni este conştient de legământul pe care îl fac alţii în numele lui !? (cuvântul ,,NAŞ,, nu apare în Biblie ) Oare este Isus egal în putere cu Dumnezeu ,Tatăl său !? NU!! Tocmai a-ţi desfinţat doctrina ,,SFINTEI TREIMI,,.etc…ADEVĂRUL O SA VĂ FACĂ LIBERI !!,este celebra replică a lui Isus.VĂ ÎNDEMN SĂ ÎL CĂUTAŢI !

  • Petre Don spune:

    Comentariul lui Costea Ştefan dovedeşte o complexă cunoaştere a fenomenului religios creştin, o subtilă şi totodată profundă interpretare a lui. Valoarea comentariului său i-ar permite să fie un articol de sine stătător care la rândul lui să fie comentat de către cei care se apleacă sincer spre această sublimă temă: Religia, sub o lupă atât a sufletului, cât şi a creierului uman, creier pe care Dumnezeu l-a făcut cadou omului, să-l folosească.
    Mi-a plăcut opinia lui Costea Ştefan şi pentru faptul că şi-a spus opinia sincer, fără patimă şi cu responsabilitate.
    Sincer, aştept şi alte păreri pe tema editorialului meu. Mulţumesc Costea Ştefan, te apreciez, cu toată diferenţa fragilă de păreri dintre noi!

  • Dorina Avramut(Chirilă) spune:

    Domnule Petre Don,

    dat fiind faptul ca astepti si alte pareri pe marginea editorialului „Lumile celor două broaște”, tot fara patima si la fel de bine documentata, iata mai jos un mesaj care mi-a fost expediat( in urma cu un an), din zona mlastinii de la Rovine ,de pe numarul de telefon 0743646007:

    „Sper sa nu faci prostii.Deja am vb cu un politist si esti monitorizata.Fii deci atenta si nu mai teroriza oamenii, daca nu vrei dosar penal.”

    Intr-adevar, domnule jurnalist, „Cum poţi vorbi despre ocean unei broaşte care trăieşte într-o fântână?
    Cum poţi vorbi despre altă lume unor oameni închişi în fântâna stătută a unei vieţi false?”.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției