grindeiVeteranul divizionarei secunde de rugby a Aradului face în vară 10 ani de când evoluează pentru trupa universitară, record frumos şi cu siguranţă greu de egalat pe viitor. Marian Grindei are 28 de ani, este originar din Bucureşti, dar s-a ataşat enorm de Arad şi de fenomenul cu balonul oval din oraşul nostru. A crescut şi s-a format aici, iar în 2006 devenea cu Aradul vicecampion naţional, după o finală pe litoral cu Steaua. A urmat apoi, un an mai târziu, şocul desfiinţării echipei, ca urmare a retragerii sponsorului principal Contor Group.
Aproape 10 ani în tricoul studenţesc
Ovidiu Şerban, cel care se confundă practic cu rugby-ul arădean al ultimului deceniu, nu a cedat şi a pus bazele unei noi echipe, care promova în 2009 în Divizia Naţională (pe acea vreme prima ligă), după un baraj câştigat în vara acelui an la Braşov, împotriva Griviţei. Părăsită din nou de sponsor şi prea puţin sprijinită de pe plan local, tânăra trupă arădeană nu a rezistat prea mult în elită, iar în 2011 retrograda în a doua divizie, unde evoluează şi acum. Un singur jucător a trăit neîntrerupt toate aceste momente şi are meritul de a nu fi plecat la greu, atunci când Aradul avea mai mare nevoie de el. Se numeşte Marian Grindei. Un „gladiator”-simbol, care în sezonul trecut a jucat un dublu rol la CSU Aurel Vlaicu, de căpitan şi antrenor secund.
Căpitan de echipă, iar acum antrenor
Vremurile grele nu l-au schimbat, rămâne acelaşi rugbist de nădejde, decis să pună în continuare umărul la revenirea Aradului în elita naţională: „Am deja 9 ani şi jumătate de când sunt aici, iar în vară fac 10! M-am ataşat foarte mult de oraş, unul mic şi liniştit, care îmi oferă stabilitate, dar şi de club, la care am cunoscut momente foarte frumoase, dar şi grele. La seniori am evoluat doar la Arad şi sunt decis să o fac şi în continuare. Dacă nu am plecat atâta timp de aici, nu cred că o voi face nici pe viitor. În sezonul următor căpitan de echipă va fi Maxim, al doilea ca vechime în lot după mine, iar eu voi rămâne jucător şi antrenor. Ovidiu Şerban este numărul 1 în club, el este directorul!”, ne-a declarat pilierul Aradului.
Planuri pentru sezonul viitor
Grindei îşi face deja planuri pentru primăvară, când va debuta noul sezon al Diviziei Naţionale de rugby: „În 20 ianuarie ne reunim, iar campionatul va începe la începutul lunii aprilie. În februarie s-ar putea să facem şi un cantonament la Moneasa. Sperăm şi ne dorim să mai vină ceva jucători buni la Arad, să avem un buget cu care să îi motivăm, iar dacă toate acestea se îndeplinesc măcar parţial, eu zic că vom putea juca în play-off. Nu avem deocamdată noutăţi la nivel de lot, dar sunt mulţi jucători tineri, majoritatea din zona Moldovei, care vor să vină la noi. Ştiu că aici le putem oferi o minimă stabilitate, atât şcolară cât şi financiară. Avem şi o pepinieră proprie, din care au apărut deja câţiva băieţi, cum ar fi Lionte, Gabor sau Jemna”, mai spune Grindei.
Superliga nu e doar un vis
Visul promovării în Superliga Naţională nu e deloc departe de realitate pentru Marian Grindei, optimist că va ieşi din nou soarele şi pe strada Aradului: „Sunt sigur că dacă am avea un sponsor puternic, aşa cum s-a întâmplat acum câţiva ani, s-ar face o echipă foarte bună, s-ar produce o emulaţie şi am promova imediat. Aradul rămâne un centru de tradiţie, indiferent de ce se va întâmpla.”

(sportularadean.ro)

Recomandările redacției