salariiSindicatele din Educaţie susţin că angajaţii din învăţământ vor primi salariile cu o întârziere de aproximativ o săptămână, din cauza unui ordin al Ministerului Finanţelor privind noile măsuri fiscal-bugetare, care a fost emis în decembrie şi pus în aplicare din ianuarie. „Profesorii din Tauţ au fost primii care mi-au adus la cunoştinţă faptul că nu şi-au primit salariile în data de 8 ianuarie, aşa cum trebuia. Li s-a transmis că vor intra în posesia banilor abia în data de 14. Pentru că oamenii sunt disperaţi, având de achitat rate la bănci şi de plătit cheltuielile, am sunat atât la primărie cât şi la finanţe. Cei de la finanţe m-au asigurat că au fost deschise creditele, iar încă din data de 6 ianuarie oamenii puteau să-şi încaseze salariile. În aceste condiţii, am cerut ca măcar mâine (n.r. astăzi) să le fie plătite salariile“, ne-a declarat prof. Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.
Ministerul Finanţelor Publice a emis în decembrie 2013 un ordin pentru punerea în aplicare a OU 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare. Actul normativ trebuie pus în practică începând din 1 ianuarie 2014, în condiţiile în care trezoreriile judeţene nu au o logistică adaptată noilor cerinţe, iar serviciile de secretariat şi de contabilitate din unităţile de învăţământ au foarte mult de muncă pentru întocmirea documentelor care stau la baza plăţii salariilor.
„Cine sunt victimele acestei măsuri prost aplicate? Bineînţeles că sunt, în primul rând, salariaţii din învăţământ, care vor primi salariile cu o întârziere de câteva zile. Oricum, să iei o decizie la sfârşit de an calendaristic şi să schimbi modul de salarizare, fără să ţii cont de necesităţile celor implicaţi în sistem este inadmisibil. Este încă o dovadă a modului în care lucrează politicienii noştri. Sunt nişte măsuri impuse, de pe urma cărora profesorii suferă, din nou, cel mai mult. De asemenea, este şi un răspuns absolut aberant la solicitarea noastră de debirocratizare a sistemului. În loc să îl simplifice, îl suprabirocratizează“, mai consideră Ieneşescu.
Având în vedere că noile cerinţe impuse de Ministerul Finanţelor Publice implică calculul salariilor pe cicluri de învăţământ, serviciile de secretariat şi de contabilitate din unităţile şcolare vor fi excesiv birocratizate pentru că sunt foarte multe cadre didactice care predau la două sau trei cicluri de învăţământ, primar, gimnazial şi liceal, şi salariile acestora şi dările aferente către stat trebuie calculate separat.
Potrivit sindicatelor, nu trebuie omis nici faptul că mulţi dintre salariaţii din Educaţie au rate la bănci, iar întârzierea achitării acestora înseamnă penalizări, pe care nu le plăteşte Guvernul.
Profesorii mai consideră că Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să facă această schimbare treptat, astfel încât personalul din învăţământ să nu aibă de suferit. „Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice trebuie să găseas­că urgent o soluţie, pentru ca plata salariilor să fie făcută în cel mai scurt timp“, a mai spus Ieneşescu.
Noul sistem nu afectează salariile
De partea cealaltă, Adrian Gavruţă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, susţine că „toate solicitările primite de Trezorerie privind plata salariilor sau a altor obligații au fost procesate imediat, fără a exista probleme în asigurarea resurselor bugetare și fără a crea disfuncționa­- lități în activitatea instituțiilor publice, eve­ntualele reprogramări realizându-se numai la solicitarea acestora“.
În luna septembrie 2013, a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/ 2013 având ca scop creșterea transparenței în utilizarea fondurilor publice, cunoașterea în timp real a modului de utilizare a resurselor bugetare și reducerea sarcinii administrative în relația cu sectorul public, prin eliminarea obligativității instituțiilor publice de a raporta lunar și trimestrial, pe suport de hârtie, aproximativ 27 de formulare care furnizau informații cu întârziere, din cauza procesului de centrali­- zare a unui număr mare de indicatori.
„Pentru implementarea acestei aplicații informatice, instituțiile publice aveau obligația să se înregistreze electronic în noul sistem. Din cele 13.300 de instituții publice, până la finele anului 2013, au fost înregistrate 11.300 de instituții, iar în primele zile două zile ale acestui an au fost înregistrate celelalte 2.000 de instituții. Subliniem faptul că noua soluție infor­- matică nu a modificat modul de calcul al salariilor. Potrivit legii, plata salariilor pentru personalul din cadrul instituțiilor publice se poate face între 5 și 15 ale lunii curente pentru luna precedentă. Până pe data de 8 ianuarie 2014, la unitățile trezoreriei statului s-au prezentat, potrivit programărilor, și au fost decontate salariile pentru 2.300 de instituții publice, utilizând noua soluție implementată, inclusiv pentru unitățile de învățământ“, încheie Gavruţă.

Recomandările redacției