aslauLeontin Aslău, preşedinte executiv al PC Arad, remarcă şi faptul că în 2013, administraţia locală a avut şi realizări. Cum se ştie, conservatorul este un critic fervent, dar documentat, al administraţiei Falcă. Însă nu a ezitat să remarce ultima realizare, respectiv licitaţia pentru efectuarea pistei de biciclete. „Pentru prima dată o licitaţie se desfăşoară în condiţii corecte. De accea putem remarca faptul că preţul de adjudecare a fost de aproape şase ori mai mic decât cel pe care autorităţile erau pregătite să-l dea. Mai precis din banii noştri, ai contribuabililor. În acelaşi timp nu pot să nu remarc şi faptul că Aradul s-a îndatorat pe foarte mulţi ani de acum înainte. În plus este foarte discutabil dacă aceste investiţii folosesc cu adevărat arădenilor sau au fost benefice doar pentru anumite firme , apropiate de PD-L. Iar exemplele sunt la îndemâna oricui. Mă refer aici la strada Meţianu, dar şi la câteva străzi adiacente acesteia. Aici s-au cheltuit sume enorme, pe chestiuni pe care le-am demonstrat că ar fi costat de câteva ori mai puţin”. În altă ordine de idei, deşi instanţa a dispus ridicarea unor stâlpi care barează o pistă de biciclete din cartierul Aradul Nou, nici până la această oră, Primăria nu s-a conformat unei hotă­râri a instanţei de judecată. Stâlpii sunt şi acum acolo.
(G.C.)

Recomandările redacției