pintaLeo Pința își cheamă echipa din vacanță pe 3 februarie și anunță modificări radicale în efectiv. Antrenorul Victoriei Zăbrani anunță că a inaintat conducerii lista cu jucătorii la care s-a renunțat, dar și pe cea cu numele dorite în alb-roșu.
Prima e cunoscută și îi cuprinde pe Toader, Kiss, Blaga, Jurcă, Mureşan, Petruţ și Draia. În acelaşi timp, juniorul Stoiu a pus fotbalul în plan secund, până la terminarea studiilor, iar fundaşul camerunez Romeo e aşteptat să revină din Franţa pentru o discuţie cu preşedintele Tiberiu Nicula referitoare la viitorul său. Capitolul achizițiilor e, previzibil, secret, pentru că „am mai făcut o dată această greşeală (n.r. dezvăluirea numelor) şi săptămâna următoare i-am găsit în altă parte. Deci, toate la timpul lor. În momentul când avem semnătura acestora, vom face oficial anunţul”, explică Pința.
„Disciplină şi seriozitate, iar echipa va avea altă faţă”
Tehnicianul a cerut conducerii și o săptămână de cantonament, fie la Zăbrani, fie într-un alt cadru, iar trupa lui are stabilite următoarele amicale: Voinţa Mailat (9 februarie), Naţional Sebiş (13 februarie), Aqua Vest Șofronea (20 februarie) și Crişul Chişineu Criş (1 martie). Pe 14 martie, Victoria Zăbrani revine în campionat tocmai în compania echipei pe care Pința a pregătit-o până în urmă cu puțin timp, Gloria Arad!
„Dorinţa mea este, în primul rând, să fie disciplină şi seriozitate şi în momentul când aceste două lucruri o să le avem în sânul echipei, de fapt eu am mai declarat acest lucru, această echipă va avea altă faţă, mai mult oriunde vom evolua prestaţia băieţilor să impună res­pect în faţa oricărui adversar pe care îl vom întâlni”, spune Leontin Pinţa, care se bucură şi de sprijinul de care are parte echipa din partea conducerii clubului şi comunităţii:
Sprijin şi real interes din partea tuturor
„Însuşi prezenţa domnului primar (n.r. Marian Toader) alături de condu­cere denotă că există un real interes, eu zic că la puţine echipe se manifestă un asemenea lucru, toţi au fost foarte deschişi la ce dorim să realizăm în continuare, mai mult la propunerile pe care eu le-am făcut am găsit înţelegere şi sprijin în rezolvarea problemelor expuse. În final, vreau să mai spun că sunt convins că la Zăbrani lucrurile vor începe să meargă şi această echipă îşi va recăpăta poziţia cuvenită în ierarhia fotbalului arădean”, a spus Leo Pința pentru victoria-zabrani.ro.

Recomandările redacției