nadlacPoliţiştii de frontieră arădeni au reţinut la graniţă săptămâna aceasta un cetăţean român care încerca să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de un document aparţinând unei alte persoane.
Pe 14 ianuarie, în jurul orei 22,30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.
Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat că persoana în cauză nu este una şi aceeaşi cu cea din fotografia documentului, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul Poliţiei de Fron­tieră pentru cercetări. S-a stabilit apoi că este vorba de cetăţeanul român Sorin D., în vârstă de 27 de ani, din judeţul Dolj, care intenţiona să ajungă în Italia.
Acesta a declarat că a recurs la această metodă deoarece nu deţine nici un document de identitate, iar cel prezentat de el a fost… găsit în localitatea de domiciliu. S-a decis deci să-l folosească pentru a trece frontiera.
„Poliţiştii de frontieră au luat mă­sura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat Comisar şef de poliţie Iancu Daniel, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
 (G.S.)

Recomandările redacției