Dacă nema putirinţa, geaba chichirez gâlceava

În zadar mă zgâiesc în fiecare dimineaţă la cerul ferestrei, la solul de dedesubtul lui, nimic: nici un pic de zăpadă, nici oleacă de fulg, deşi suntem în dricul iernii, două decade din ianua­rie consumându-se. Savanţii vorbesc despre încălzirea globală, mai deunăzi alţi savanţi vorbeau despre o nouă eră glaciară, nu mai ştie omul nesavant ce să mai creadă. De parcă şi-a băgat d-l Nechipercea coada lui cea lungă şi neagră şi-n această problemă! Iernile nu mai sunt ce-au fost, oamenii de zăpadă se nasc prin martie, punându-li-se în locul mâinilor de mătură, ghiocei şi viorele. Copiilor le e dor de o zăpadă adevărată, de o bătaie straşnică cu bulgări şi de  chemările în casă ale părinţilor de frică să nu le îngheţe nasurile lor roşii, ca nişte  morcovi. Mi-amintesc de iernile copilăriei când nu ne mai săturam de joacă, omătul ajungând pe vremea aceea, mai adesea, la streşini. Nu degeaba francezul Francois Villon regreta iernile de altădată. De fapt eu îl iubesc pe Villon mai ales pentru că a compus cel mai măiestrit blestem adresat crâşmarilor care bagă apă în vin. (Doamne şi cât li se mai potriveşte acest blestem unora din cramele şi podgoriile noastre din secolul XXI). Dar să lăsăm vinul şi pe d-l Villon, că ne buiguim de cap şi să revenim la iarna noastră din acest ianua­rie şchiop.
Nu-i vorbă, mai e gerarul, de rezervă, dar iarna aceasta nu se joacă numai cu rezervele. Unei ierni cumsecade şi la locul ei îi stă bine îmbrăcată în alb, ca o mireasă a purităţii, cu o hlamidă de înger pe umerii ei de prinţesă vikingă. Nopţile ei trebuie să fie stăpânite de o ceată de zâne ale frumuseţii, ceată condusă de frumoasa Lorelei (echipată în clăpari şi şubă de oaie), care atrag flăcăii de prin barurile de noapte şi-i duc spre pierzanie…
O mare lehamite cuprinde România. Din ce în ce mai mult se instaurează o indiferenţă pe conştiinţele omului de rând, asemenea unor grăsimi murdare care se depun pe sifonul uzat al chiuvetei din bucătărie. Apatia generală are varii motive, în principal fiind cel politic. (Politica este formată din analfabeţi şi curve, zicea Stendhal şi eu nu-l contrazic, cine sunt eu să-l contrazic pe Stendhal?) Dar nu numai politica este de vină pentru apatia şi indiferenţa generală care tinde să se instaureze în patria noastră. Mai este cel economic, cel social, cultural şi chiar cel juridic. Omul de rând, cel cu sacoşa din piaţă s-a scârbit de felul cum conducerea ţării se screme icnind şi scoţând sunete scabroase să conducă ţara. Icnete din care nu iese mai nimic, decât o mare fâsâială, urât mirositoare. Clasa noastră politică funcţionează la clasa zero, ca-n învăţământ, invenţie de râsu-plânsu (în curând în şcoli se vor institui clasa minus 1, minus 2 etc, ca la termometru). E normal ca prostimea să se sature de elucubraţiile de la televizor ale unor guleraţi plini de ei, atotştiutori, foarte mândri de ceea ce fac. Cad firmele  de stat pe capete, halite de rechini cu funcţii, tocmai de acei inşi puşi să le administreze şi să le asigure securitatea şi existenţa. Sistemul educaţional este la pământ, nu ştie dreapta ce face stânga (mă refer la mâini dar şi la politică), cetăţenii îşi pierd încre­derea în justiţie, oamenii de cultură fac slalom printre sloganele electorale, asumându-şi responsabilitatea şi fiind ajutaţi doar de conştiinţă şi de întâmplări conjuncturale, nu dintr-un program unic coerent de dezvoltare a culturii naţionale. Aleşii neamului uită pentru ce au fost aleşi şi-i dispreţuiesc pe cei ce i-au votat, socotindu-i, după cum se comportă şi după cum îi tratează, nişte proşti. Atenţie, sunt proşti, dar mulţi care vor vota din nou… Dacă ţi se întâmplă vreo nedreptate, ca cetăţean ţi-e frică să te adresezi justiţiei, întrucât şi acest sistem mişună de debedei, corupţi şi şpăgari. Păcat de cei din justiţie care-şi fac meseria cinstit şi sunt pătaţi de judecători, procurori, avocaţi şi notari corupţi. Căci dacă într-un sac de grâu curat se descoperă doar zece boabe de neghină, nimeni nu-ţi mai cumpără acel sac, oamenii judecându-te de-a valma, cu neghina.
Mergeţi pe stradă şi priviţi la oameni şi veţi vedea o mare lehamite pe feţele lor. Şi o durere, căci n-au unde se duce, trebuie să stea în această ţară, condusă de o clasă politică imatură, incompetentă.
Şi dacă nu ne putem redresa, nu putem să ne punem ţara asta la punct, ar trebui să tăcem dracului, nu să lătrăm toată ziua la televizor, lăudându-ne cu realizări inexistente. Vorba Lui Anton Pann: „Dacă nema putirinţa geaba chichirez gâlceava!“