furturiPoliţiştii Biroului de Investigații Criminale au depistat doi adolescenţi suspecţi că au spart o locuinţă.
Comisarul Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt Inspectoratului de Poliţie Jude­ţean Arad, ne informează că „în după-amiaza zilei de 16 decembrie, L. P. și Ș. C., ambii de 14 ani, din Arad,  au pă­truns, pe poarta lăsată descuiată, într-un imobil din Sânicolaul Mic, de unde au sustras mai multe bunuri”.
În vederea  prevenirii  furturilor din locuinţe, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad recomandă ca uşa de acces în locuinţă să fie încuiată  chiar şi când este cineva acasă; să nu se permită accesul în locuinţă persoanelor necunoscute, indiferent de motivul invocat. „Verificările companiilor de furnizare apă, gaz, energie electrică sunt anunţate în prealabil de către administrator, sau prin afişare pe uşa imobilului. Apelaţi la un vecin de încredere pentru supravegherea locuinţei pe perioada în care sunteţi plecat şi asiguraţi-vă că aţi închis bine ferestrele când plecaţi de acasă”, mai recomandă reprezentanţii Poliţiei arădene.   (D.D.)

Recomandările redacției