avramutiuÎn nocturna de pe arena timișoreană Electrica, băieții lui Roland Nagy și Radu Anca au disputat al doilea amical din 2014. Adversară a fost Ripensia, gruparea roș-galbenă pe care arădenii o învinseseră în toamnă pe „Francisc Neuman” cu 4-1. A fost victorie și de această dată, la aceeași diferență, scor            5-2 în favoarea celor de la UTA II. Timi­șorenii au deschis scorul prin africanul Anagor, din penalty, dar roș-albii au întors rezultatul grație reușitelor lui Hlistei și Măgulean, iar la pauză era 2-1 pentru arădeni. Claudiu Popa a mărit avantajul, Ripensia a strâns după golul lui Briciu, însă vizitatorii aveau să se desprindă definitiv pe final de meci, la golurile lui Capătă și Luca.
Trupa lui Nagy urcă, astăzi, la Moneasa
În efectivul arădenilor s-au regăsit doi fotbalişti noi, ambii în vârstă de 18 ani – atacantul Daniel Bulza, în tur la divizionara C Șoimii Pîncota și timișeanul Luca (mijlocaș stânga, marcatorul din repriza secundă), de la Millenium Giarmata. Nagy a început în alcătuirea Mitrea – Pantea, Cotoc, Botiș, Burlă – Avrămuțiu, Gheorghiță, Măgulean, Rus, Luca – Leucuța. În actul secund, pentru arădeni au jucat Mitrea – Ad. Popa, Pașcu, Wild, Suslak – Dobrean, Cl. Popa (Vlad), Fl. Pavel (Bulza), Stănaia, Hlistei – Capătă. Astăzi, UTA II pleacă în cantonament la Moneasa.

Recomandările redacției