degustare NadlacTimp de două zile, la Nădlac s-au degustat vinuri. Originala acțiune ce și-a derulat a patra ediție la finele săptămânii trecute, prin caracterul ei internațional a dovedit că inițiativele bune pot avea succes și în cele mai neașteptate domenii.
Participant la manifestare, primarul Vasile Ciceac – el însuși degustător de vinuri  – a avut un dublu motiv de bucurie. Primul a fost le­gat, firește, de deosebita reușită a manifestării iar cel de-al doilea de aspectul că degustarea și-a derulat cea de-a doua parte în chiar… ziua sa de naștere!
„Chiar dacă nu suntem într-o zonă declarat viticolă, noi, nădlă­canii ne-am priceput întotdeauna la realizarea vinului bun dar și la… apreciarea calităților unui vin bun. Ediția din acest an a fost cea mai reușită și principalul scop a fost atins: a atras atenția încă o dată asupra po­ten­țialului orașului Nădlac și în astfel de domenii. Toți invitații au plecat cu o foarte bună impresie despre tot ceea ce s-a prezentat în cadrul degustării“ ne-a declarat primarul Vasile Ciceac după încheierea manifestării.
Trebuie spus că originala degustare a avut prima ediție în 2011, ca o inițiativă a Asociaţiei Grădinarilor din Nădlac – sprijiniți de administrația locală și de Uniuniunea Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România, în a căror sală festivă a avut loc. Această a patra ediție a avut invitați de elită, personalități din domeniul vinului și viticulturii. Profesorul univesitar Dorin Popa, vicepreședintele Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) a dat „greutate“ delegației române, delegația internațională avându-l în componență pe profesorul universitar Fedor Malik, unul din cei mai buni degustători din Slovacia, cu numeroase volume scrise pe această temă, în contra pondere. Pentru prima dată, ediția din acest a avut și o degustare de… țuică; țuică de Nădlac, firește.
(F.B.)

Recomandările redacției