Eliberarea Aradului

Oricât de anacronic v-ar suna titlul de mai sus, acum, după 95 de ani de la Unirea cea Mare, el conţine şi un sâmbure de adevăr. Mă refer în primul rând la Cetatea Aradului, iar în al doilea rând la sediul Poliţiei de Frontieră de pe strada Mărăşeşti. Am apucat să colind de-a lungul şi de-a latul Europei, dar n-am mai văzut pe nicăieri ca o armată a mileniul trei să fie găzduită într-o fortăreaţă medievală. Firesc ar fi ca Armata să ne retrocedeze Cetatea cu titlu gratuit şi să se mute la Lipova, în spaţiul Unităţii Militare de acolo. Pe de o parte la Lipova există condiţii excelente de locuire pentru militari, iar pe de altă parte oraşul s-ar bucura şi de o extraordinară gură de oxigen din punct de vedere economic, prin prezenţa şi aportul cadrelor militare. Cât despre Ministerul Apărării, aş propune să le imputăm tuturor conducătorilor de până acum degradarea fără precedent a bisericii din incinta Cetăţii, totodată şi un monument baroc unic în această parte a Europei. „Preoţi cu crucea-n frunte, că oastea e creştină” este doar un vers sărman din Imnul Naţional, fără acoperire în realitatea zugrăvită mai sus…  Încheind problema Cetăţii, aş propune nu răscumpărarea ei, ci imputarea stricăciunilor de până acum.
Cel de-al doilea anacronism este de dată mai recentă şi se referă la aderarea noastră la Uniunea Europeană şi, cât de curând, sper, la Spaţiul Schengen. Aşa ajung la sediul Poliţiei de Frontieră de pe strada Mărăşeşti, care ar trebui eliberat cât de repede de gră­niceri şi alocat elevilor de la „Gene­rală 1” – cum o cunoaştem cei mai în vârstă dintre noi. Este şi o problemă de atitudine faţă de banul public ca să militezi pentru primirea în posesie a unui imobil, decât să propui cumpărarea unuia din bugetul municipal. Se pare că toţi au înţeles până la urmă acest lucru, chiar şi cei mai cârcotaşi dintre politicienii arădeni. La cât s-a retrocedat în ţara asta – pe drept, dar mai ales pe nedrept – nu ar fi moral ca şi comunităţile mari să beneficieze de retrocedări imobiliare de interes public? Nu ar fi moral ca Cetatea Aradului să devină o atracţie turistică de referinţă în partea sud-est europeană, iar municipiul nostru să-şi recapete centrul său istoric? După cum la fel de moral este ca imobilele grănicereşti, rămase fără obiectul muncii, să devină şcoli publice, cu titlu gratuit. Iar în final, putem ajunge şi la o conduită politică fără precedent în istoria postdecembristă a Aradului: toţi parlamentarii să pună interesul arădenilor pe primul plan, înaintea intereselor de partid. Căci de „gâlceava de vorbe” – cum spuneau tribuniştii ară­deni – credem că toată lumea s-a cam săturat.