presedinteFostul fotbalist al UTA-ei reușea, în mai 2010, să pună punct șefiei lui Nicu Selejean, care părea de neclintit din funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal Arad. După patru ani, Dorel Cura a luat decizia să candideze pentru un nou mandat.
– Domnule Cura, tragem linie după patru ani și ce vedem?
– Vedem rezultatele pozitive și cele negative. În orice activitate, mai ales în fotbal, se merge pe un proiect pe care ți l-ai propus înainte. Ca și performanțe, au fost rezultate bune, încep cu cei mari, apoi ajung la cei mici: promovarea echipelor din Liga a IV-a în campionatul Ligii a III-a al FRF. Un palmares care nu s-a mai realizat încă în Arad, două din cele trei echipe promovate în acești patru ani (Pîncota și Ineu) se bat, împreună cu Sebișul, pentru un loc în frunte. Promovările nu au fost întâmplătoare, au venit după campionate corecte.
– Ce v-ați propus când ați preluat postul de conducător al AJF-ului, în 2010?
– Principalul obiectiv a fost schimbarea imaginii Asociației Județene de Fotbal. Multă lume nu a înțeles, sau n-a fost explicat, ce înseamnă AJF. Nu înseamnă doar că merge campionatul, există niște comisii și câțiva oameni care lucrează. Asociația Județeană de Fotbal este motorul dezvoltării fotbalului amator la nivel de copii, seniori, old boys și fete. Pe lângă coordonarea campionatelor, am urmărit mai multe proiecte. Eu zic că AJF Arad a prins o dezvoltare, adică am conceput proiectele amintite, finanțate de Consiliul Județean și Consiliul Local Arad tocmai pentru a atrage lumea la mișcare. Am dorit să-i scoatem pe copii din case, de la calculatoare, să-i aducem pe terenul de sport. Acestea sunt scopurile asociațiilor. Iar infrastructura trebuie să fie de așa natură încât condițiile de desfășurare ale competițiilor să fie normale, iar bazele sportive să atingă un nivel cât mai apropiat de ce se cere azi în fotbal. La propunerea noastră, unele asociații au făcut proiecte în acest sens și ați văzut ce terenuri au apărut în această perioadă. Bazele sportive au prins altă formă.
– Apropo de primării și consilii, se vorbește mult, în ultima vreme, de implicarea politicului (și) în fotbal.
– Noi nu suntem așa dezvoltați în domeniul privat încât să ne putem baza numai pe privat, mai ales la nivelul echipelor de județ. Trebuie să se implice primăriile. E una din problemele fotbalului românesc. În viitorul mandat, e un punct să susținem atragerea fondurilor din partea administrațiilor locale. Nu mă refer strict la cele nerambursabile, ci și la cele special alocate dezvoltării sportului, care pot merge spre echipele afiliate prin AJF.
– Care au fost momentele cele mai bune?
– Am încercat și am reușit să aducem la Arad turnee importante, mă refer aici la copii și juniori, am avut finală la Cupa Hagi Danone. Am avut echipe care au ajuns campioane naționale, Atletico, în aceşti ani. Am căutat să facem fel de fel de turnee, să-i atragem pe copii la fotbal. Performanțele ne situează pe un loc fruntaș în ierarhia asociațiilor din ţară. AJF Arad a devenit activă la nivel de FRF. Am realizat proiectul Cupa Femina, FRF l-a preluat, iar eu am fost cooptat ca și coordonator, am fost trimis în Elveția, Scoția și Germania pentru cursuri de management în dezvoltarea fotbalului juvenil și amator la nivel de copii și fete. Acum am proiectul Grassroots, dacă voi câștiga alegerile vreau să-l implimentez, să creștem de la nivel de județ până la nivel de țară. E în faza primară, se referă la fotbalul în școală, antrenori cu pregătire vor merge să explice ce înseamnă fotbalul, ce a însemnat UTA pentru Arad și România. Exact ce am văzut la Dortmund.
– Există și lucruri care nu v-au mulțumit?
– Comunicarea cu echipele de fotbal și cu primarii trebuie să fie mai mare. N-am fost omul care să mă laud cu ce am realizat, m-am ocupat doar de a face lucrurile, nu de a le mediatiza. Nu am avut un compartiment de marketing. Și îmi doresc mai multă implicare din partea membrilor Biroului Executiv și ai comisiilor în relațiile cu asociațiile afiliate.
– Ce așteptări aveți de la alegeri?
– Sper ca afiliații să înțeleagă schimbarea produsă odată cu venirea mea și să mă ajute în continuarea acestor proiecte.

  • aradean spune:

    Un produs politic .
    Un neputincios, agramat, incult si incompetent .
    In 2010 a ajuns presedinte in detrimentul unor contracandidati net superiori ca valoare, pregatire competenta si moralitate.
    Diferenta a facut-o imixtiunea politicului .
    Este un produs politic, un neputicios numit presedinte fara eforturi proprii, fara calitati, impins de la spate prin vot la comanda politica a lui Falca, Iotcu si primarilor PDL .
    Fara amestecul politicului Lucaci devine presedinte pentru ca este superior din toate punctele de vedere.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției