falcaPrimarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a susţinut, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există şanse ca pasajele de pe Centura Aradului să primească finanţare din bugetul pe anul 2014 al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).
Gheorghe Falcă a precizat că a avut o discu­ţie telefonică cu directorul CNADNR, Ştefan Narcis Neaga. „Am primit informarea că nu există finanţare pentru pasaje în bugetul de stat. Însă, nu trebuie să confun­dăm bugetul de stat cu bugetul CNADNR. Bugetul CNADNR se va aproba până la sfâr­şitul lunii martie şi există promisiunea că în acest buget se va regăsi un capitol care pre­vede finanţarea lucrărilor la cele două pasaje. Voi avea şi o întâlnire pe această temă cu şeful CNADNR, fie la Arad, fie la Timişoara, după aprobarea bugetului instituţiei”, a declarat Falcă. Acesta a mai adăugat că şi dacă va fi asigurată finan­ţa­rea lucrărilor la pa­saje, „aceste obiective vor rămâne o dezamăgire a arădenilor faţă de Guvernul USL care a oprit investiţiile începute”.
Bugetul CNADNR pe anul 2014 este în curs de elaborare, după care acesta va fi supus aprobării.
Conform estimărilor primarului Aradului, fina­lizarea lucrărilor la cele două pasaje ar necesita fonduri de circa 5 milioane de euro. (Ş.M.)

Recomandările redacției