penitenciar paginaDupă ce au săvârşit tot felul de infracţiuni care i-au făcut să ajungă în spatele gratiilor, anumite categorii de puşcăriaşi au avut şansa să li se reducă pedeapsele, după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal. Atât judecătorii de la Tribunal, cât şi cei de la Judecătorie, au avut parte de zeci de dosare, trimise de două comisii speciale constituite în cadrul Penitenciarului Arad, pe care au trebuit să le soluţioneze până la începutul lunii şi s-au achitat cu brio de această sarcină. Magistraţii arădeni au luat fiecare caz în parte, au descontopit pedepsele, au aplicat noile prevederi legale, iar la final au comunicat soluţia deţinuţilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Arad, Diana Dărăban, în cursul zilei de 3 februarie, la Tribunal au fost soluţionate 250 de dosare, iar la Judecătorie, 118. „Din cele 250 de cereri, au fost  admise un număr de 229 cereri, 15 cereri au fost respinse, iar în şase dosare a fost declinată competenţa de soluţionare. Au fost puse în libertate un număr de patru persoane, din care, două pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar două pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, ca urmare a reducerii cuantumului pedepsei aplicate, constatându-se că, potrivit noilor prevederi legale pedeapsa aplicată a fost executată. În ceea ce priveşte Judecătoria Arad, […] din cele 118 cereri, au fost admise un număr de 51 de cereri, 49 cereri au fost respinse, în 12 dosare s-a dispus amânarea pronunţării soluţiei, iar în şase dosare s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare. A fost pusă în libertate o persoană, pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie, infracţiune dezincriminată potrivit Noului Cod penal”, susţine Diana Dărăban.

151 din 250

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului, un număr de 229 de deţinuţi din Penitenciarul Arad au beneficiat de  aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul reducerii cuantumului pedepselor aplicate, ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod Penal, începând cu data de 1 februarie. Cu toate acestea, peste jumătate din soluţiile pronunţate au fost constestate de puşcăriaşi la instanţa ierarhic superioară, aceştia crezând că noua legislaţie le dă dreptul să scape mult mai uşor de pedepsele primite pe bună dreptate. „Dintre cele 250 de hotărâri pronunţate pe 3 februarie, 151 au fost contestate la instanţa ierarhic superioară. De asemenea, în cursul lunii în curs, au fost depuse la registratură 41 de contestaţii la executarea unor pedepse, dar acest lucru nu înseamnă că toate aceste contestaţii au ca obiect deciziile luate de comisiile din cadrul Penitenciarului”, a declarat Diana Dărăban.

Volumul de muncă a crescut cu 50%

În cazul Judecătoriei, într-o primă fază au fost soluţionate 118 dosare, însă în cele din urmă numărul acestora a ajuns la 136, ca urmare a faptului că anumiţi deţinuţi au fost condamnaţi pe legea veche, însă au ajuns în Penitenciar, după modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Puşcăriaşii au contestat soluţiile pronunţate de judecători în 68 de cazuri. Şi aici au fost înregistrate 79 de cereri de contestaţie la executare, dar purtătorul de cuvânt al Judecătoriei, Horia Şurtea, a ţinut să precizeze la rândul său că nu toate cererile vizează deciziile luate de comisiile din cadrul Penitenciarului. „Pot să vă spun că volumul de muncă al judecătorilor specializaţi pe Drept Penal a crescut cu 50%, ca urmare a acestor modificări legislative”, a declarat Şurtea.

Recomandările redacției