bondarVacanța din Liga a III-a e gata în câteva zile, iar echipa arădeană CS Ineu abordează ultimele șapte etape din sezonul regulat de pe poziția a patra. Gruparea alb-albastră din Țara Zarandului are 20 de puncte, la fel ca bihorenii de la Oșorhei, dar golaveraj mai bun decât al acestora, plus avantaj în meci direct. Alin Bondar, preșe­dintele Ineului, vorbește despre gândurile care-i încearcă gruparea înaintea startului.
– Domnule președinte, cum a trecut vacanța peste CS Ineu?
– Am început anul cu un cantonament la Moneasa, unde toate au decurs bine, cu mici excepții. Ca urmare, ne-am despărțit amiabil de jucătorii Bilia și Rusu. Au urmat amicalele, echipa s-a prezentat bine, în frunte cu băieții nou-veniți, de care suntem mulțumiți. Avem o echipă omogenă, abordăm returul cu gândul la play-off.
– Despre jucătorii sosiți în această iarnă?
– Țoca, Voștinar, Ghergar, Tomuț, Kocsis, Bak sau Necșulescu s-au adaptat. Sunt băieți cuminți, tineri, asta ne și dorim, să ne întinerim pentru perspectivă.
– Anticipăm reluarea campionatului? Mai sunt șapte etape din sezonul regulat.
– Din punctul meu de vedere, prima etapă, când întâlnim Baia Mare, e foarte grea, chiar decisivă. Apoi vom merge la Jucu să nu pierdem. Dacă etapele de acasă le vom câștiga, și cred că e realizabil acest obiectv, sunt convins că vom intra în play-off. E favorabil programul primăverii, cu patru etape pe teren propriu și altele trei în deplasare.
– În prima parte, am avut meciuri echilibrate între echipele arădene.
– Mă aștept ca la fel să decurgă lucrurile și de acum încolo. Noi le vom aborda la fel și spun că vom pune probleme, chiar dacă au plecat unul-doi jucători.
– La începutul anului, au fost și unele momente de incertitudine.
– Incertitudinile s-au reglat în primele două săptămâni de la reluarea pregătirilor. De atunci a început să ne ajute noul sponsor (n.r. CS Ineu va oferi detalii în curând) și am intrat în normal. Apoi s-a votat și bugetul de la primărie, urmează să ne consolidăm. Se vrea un centru de copii și juniori la Ineu, avem o poziționare bună, suntem chiar în centrul județului.

Recomandările redacției