terasaPrimăria Municipiului Arad a făcut mai multe sesizări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la nerespectarea autorizaţiilor de amplasare a teraselor pe domeniul public.
Una dintre sesizări a fost depusă pentru că proprietarul unei terase din centrul oraşului a aco­perit, în totalitate, cu prelate, mai mulţi copaci ornamentali, plantaţi la marginea trotuarului.
Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad, în urma controalelor efectuate de Poliţia Locală pe linia disciplinei în construcţii s-a constatat că unii proprietari ai teraselor nu au respectat prevederile autorizaţiei de construire.
„În autorizaţia eliberată de Primărie este prevăzut ca în partea de jos a terasei să existe un decupaj de jur-împrejurul tulpinii copacilor. În cazul de faţă, trebuia să se decupeze şi în partea de sus. Reprezentanţii Poliţiei Locale au făcut mai multe verificări în urma cărora s-a constatat că terasa care a acoperit copacii se află într-o zonă protejată a oraşului, adică în Ansamblul Urban. Prin urmare s-a depus o sesizare la Parchet”, a precizat Corina Dră­ghici.
Reprezentanţii municipalităţii susţin că se aşteaptă ca proprietarii teraselor să intre în legalitate cât mai urgent, pentru că procedurile de retragere a autorizaţiei de funcţionare a teraselor sunt mai complicate.
Specialiştii fitosanitari au precizat că dezvoltarea copacilor este pusă în pericol din cauză că sunt lipsiţi de lumina directă.
(Ş.M.)

Recomandările redacției