Războiul Crimeii

Războiul Crimeii s-a desfăşurat între anii 1853-1856. Atunci, Europa s-a războit cu Rusia, printre combatanţii bătrânului continent numărându-se englezii, francezii, ita­lienii şi… turcii. În vreme ce unii dintre istorici prezintă acest conflict ca fiind primul război de tip modern, deoarece fusese declanşat la presiunea presei şi a opiniei publice europene, alţii susţin că Războiul Crimeii ar fi fost ultima confruntare religioasă din istoria bătrânului nostru continent, deoarece la originea acestei confruntări stăteau disputele dintre ortodocşi şi catolici pe tema Locurilor Sfinte din Ierusalimul şi Palestina acelor vremuri. În realitate, Războiul Crimeii a scos în evidenţă prăpastia dintre cele două tipuri de mentalităţi care se conturau tot mai pregnant în spaţiul cuprins între Atlantic şi Urali, respectiv mentalitatea de tip occidental şi cea de factură euro-asiatică. În ceea ce ne priveşte, începutul Războiului Crimeii  ne-a afectat în mod direct: deoarece sultanul le-a dat satisfacţie călugărilor catolici în ceea ce priveşte dreptul de posesiune asupra Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, ruşii au ocupat imediat Principatele Dunărene, adică Moldova şi Ţara Românească, aflate la acea vreme sub dominaţia turcilor. Deoarece europenii nu concepeau să lase la dispoziţia ruşilor Gurile Dunării şi Marea Neagră, flotele reunite anglo-franceze au distrus toată flota rusească din Marea Neagră, iar Moldova a primit înapoi Sudul Basarabiei, răpit de ruşi în anul 1806. Trei ani mai târziu de la terminarea Războiului Crimeii, europenii au încurajat Ţara Ro­mâ­nească şi Moldova să se uneas­că într-un singur stat, care să stea la frontiera civilizaţiei europene de tip occidental şi să vegheze asupra Gurilor Dunării. O altă consecinţă a Războiului Crimeii a reprezentat-o exodul în masă al tătarilor – care populau majoritar peninsula Crimeea – către teritoriile otomane învecinate şi popularea acesteia cu colonişti ruşi.
Facem un arc peste timp şi ne găsim la sfârşitul lui februa­rie 2014: forţe paramilitare pro-ruse ocupă clădirile oficiale ale Ucrainei din Crimeea, armata Federaţiei Ruse de la graniţa occidentală intră în stare de alertă maximă, iar Vladimir Konstantinov se auto-intitulează preşe­dintele Consiliului Suprem al Republicii Autonome Crimeea. Întreaga lume civilizată este cu ochii pe Ucraina, urmărind cu sufletul la gură reacţia Mos­co­vei. Sperăm, doar, ca reacţia Kremlinului să nu mai fie aceeaşi ca pe vremea Războiului Crimeii, când soldăţoii ruşi au ocupat cele două ţărişoare româneşti. Astăzi se vede mai bine ca niciodată cât de important este pentru noi, românii, să facem parte din Uniunea Europeană şi din NATO, două organisme internaţionale care preferă ca Marea Neagră şi Gurile Dunării să fie neutre din punct de vedere mi­litar.