Cei opt inculpaţi în dosarul transferurilor de fotbalişti: George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu  au fost condamnaţi, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la închisoare cu executare.
Sentințele sunt următoarele:
George Copos (fost președinte al FC Rapid) – 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare;
Mihai Stoica (manager general al FC Steaua) – 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare;
Cristian Borcea (fost acţionar al FC Dinamo)– 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare;
Ioan Becali (fost impresar) – 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare;
Victor Becali (impresar) – 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare;
Jean Pădureanu (fost preşedinte al clubului Gloria Bistriţa)- 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare;
Gică Popescu (fost fotbalist) – 3 ani și o lună și zece zile de închisoare cu executare;
Gigi Nețoiu (fost acţionar al FC Dinamo şi U Craiova) – 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători. Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.
În rechizitoriul DNA au fost prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.
Cum Gică Popescu a fost și el condamnat, ieri, în Dosarul Transferurilor nu mai poate candida pentru postul de preşedinte al FRF. Fostul internaţional român, favorit la alegerile de astăzi, nu va mai putea candida. Astfel, bătălia pentru înlocuitorul lui Mircea Sandu se va da între Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal şi Vasile Avram fostul preşedinte al CCA, susține presa de specialitate.
Alegerile pentru şefia FRF au loc astăzi, iar ceilalți candidați la prima funcție la Casa Fotbalului sunt:
Gheorghe Chivorchian, Marcel Puşcaş şi Sorin Răducanu.

Recomandările redacției