felnacDeşi se spune că lucrurile bune se întâmplă întotdeauna celor care aşteaptă, cugetarea pare să fi avut un efect invers, când vine vorba de calvarul aşteptării, în cazul drumurilor Arad – Şiria – Seleuş şi Arad – Felnac. Totuşi, dacă anul trecut pe vremea asta, autorităţile arădene cereau Guvernului, să găsească soluţii pentru situaţia juridică în care se află cele două drumuri degradate, anul acesta, se întrevăd şanse de mai bine, măcar pentru unul dintre acestea. Drumul Arad – Felnac, aflat până acum în patrimoniul Ministerului Dezvoltării s-a întors de luna trecută la Consiliul Judeţean, ceea ce înseamnă că, administraţia va putea interveni de drept aici, ceea ce până acum nu a putut face. Însă lucrurile nu sunt nici pe departe simple, întrucât, potrivit reprezentanţilor CJA, se mai aşteaptă avize, iar în bugetul pe anul acesta nu au fost prevăzute fonduri pentru acest drum.
De săptămâna aceasta, Consiliul Judeţean a dat ordin de începere a lucrărilor de reparaţii pe Arad-Felnac, astfel că, drumul de coşmar pentru şoferi îşi va îmbunătăţi puţin starea. Autorităţile au dispus deocamdată lucrări de reparaţii şi plombări, întrucât sunt urgente. Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că, deşi Ministerul Dezvoltării Regionale a dat înapoi drumul, pentru demararea lucrărilor mai sunt necesare câteva avize. Avizele ar fi cea mai mică problemă, pentru că, autorităţile caută să obţină fonduri pentru reabilitarea drumului, care, în total ar costa în jur de 27 de milioane de euro. La constituirea bugetului judeţului, situaţia juridică a drumului Arad – Felnac nu era lămurită, iar autorităţile au cuprins fonduri pentru o serie de alte proiecte. Consiliul Judeţean încearcă să obţină finanţare pentru acest drum, de la Ministerul Dezvoltării. Până atunci, drumul  DJ 682 Arad-Felnac a intrat deja în reparaţii, cu bani din bugetul propriu.
Dacă pentru Arad – Felnac, perspectivele nu sunt proaste, pentru Arad – Şiria- Seleuş, situaţia este încă departe de o rezolvare. Drumul este încă tot al firmei ce a câştigat modernizarea în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, dar cu toate acestea se vor face şi aici plombări. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au făcut demersuri la firma care se ocupă de insolvenţa companiei constructoare, în a cărei administrare este drumul şi se aşteaptă un răspuns care să ducă la rezolvarea situaţiei. Drumurile Arad-Felnac şi Arad-Şiria-Seleuş au ajuns în această situa­ţie fără precedent după ce, ini­ţial au fost cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, program ulterior suspendat.
Pe Arad-Şiria, situaţia s-a complicat, întrucât, drumul a ajuns în administrarea firmei constructoare căreia i-au fost atribuite lucrările, după care, aceasta a intrat în insolvenţă.

  • A.Pop spune:

    Cum de se cauta tot firme de „trei lulele” la reabilitari ? In „Caietul de sarcini” nu se pun cerinte severe privind bonitatea acestora ? Astfel de lucrari nu se contracteaza cu „firme de apartament” ! Ca sa nu spun ca „Plombari” = bani dati aiurea. Trebuie asigurata o structura serioasa, deoarece pe ele circula masini cu tonaj greu.

  • popescu spune:

    Cum sunt lucrarile asa sunt si cei care conduc destinele orasului si judetului ARAD.

  • Hai sa fim seriosi, Ministerul Dezvoltarii a dat drumul in administrarea Consiliului judetean ca sa nu cheltuiasca bani pentru reabilitarea lui, iar acum Consiliul Judetean asteapta sa obtina bani de la Ministerul care nu a dorit sa cheltuie bani cu acest drum.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției