marian Arădeanul Ovidiu Marian a anunţat, ieri, că şi-a înaintat demisia din funcţia de secretar general adjunct al Senatului. „Azi (ieri, n.r.), în şedinţa de plen a Senatului, mi-am depus demisia din funcţie, urmând să devină efectivă din 7 aprilie”, a declarat Ovidiu Marian, fără a expune motivele care l-au determinat să demisioneze. Anterior, în momentul destrămării coaliţiei USD şi ieşirii Partidului Naţional Libe­ral de la guvernare, Ovidiu Marian declara că nu renunţă la funcţia de secretar general adjunct al Senatului, întrucât funcţia sa nu este politică, deci susţinută de PNL, ci a fost numit în funcţie de Senat ca organism de stat.
Având în vedere că funcţia ocupată de Ovidiu Marian nu este una eligibilă, liberalul arădean va părăsi Parlamentul României. În aceste condiţii, demisionarul Ma­rian preconizează că va reveni la Arad şi că-şi va continua activitatea politică. „Nu voi ieşi din viaţa politică, şi nici nu pot spune acum cu exactitate ce voi face în viitor. Preconizez să revin la Arad şi să-mi continui activitatea politică, desigur că tot în cadrul Partidului Naţional Liberal. Deocamdată e prea devreme pentru a spune ce anu­me voi face”, a mai spus Ovidiu Marian.

  • ROCADA POSIBILA spune:

    Ideea hazoasa este ca mos Craciun [fostul senator] da din manutze si piciorutze sa ocupe postul lui Marian…..dar Gabi Oprea nu-l vrea…….ce sa-i faci,vine inevitabil si o vreme cand trebuie sa te plimbi cu nepotzeii prin parc si sa nu mai incurci lucrurile pre la Bucale!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției