irimiaCu locul în play-off securizat după victoria din etapa trecută, Şoimii Pâncota e astăzi pe terenul Unirii Dej. Echipa din oraşul natal al lui Adrian Marţian e ultima clasată din C5, însă acum două etape reuşea o victorie surprinzătoare în faţa celor de la Ineu.
Motiv suficient pentru „Şoimi” să nu subestimeze formaţia antrenată de Eusebiu Şuvagău. „Meciul îl abordăm cu maximă seriozitate, pentru că ne interesează cele 3 puncte și contează pentru moralul nostru o nouă victorie. Sperăm să ne îndeplinim obiectivul și la acest joc, să evităm accidentările și cartonașele. Atmosfera din echipă e bună, din toate punctele de vedere, suntem cu gândul la play-off, dar pregătirile nu le începem atunci, ci acum, odată cu meciurile contra Dejului și Turdei”, transmite Cristian Irimia, portarul şi antrenorul secund al alb-negrilor.
Lipsesc suspendații Lengyel, Burian Mihai, accidentatul Suciu, iar Maghici și Hosu sunt incerți. Ca atare, Dan Cuedan ar putea începe cu
Irimia – Ad. Rusu, Lung, Dubeștean, Vițu – Gavriș, Issa, Stanciu, Bulzan – Gado, Sg. Pop.

Recomandările redacției