Festivalul de spiritualitate şi artă sacră românească „Filocalia” a fost deschis vineri de  Nicolae Ioţcu (preşedintele Consiliului Judeţean), Ana Maria Dragoş (directorul Centrului Cultural  Judeţean) şi Arhimandrit dr. Teofan Mada (reprezentant al Arhiepiscopiei Aradului), odată cu vernisarea unei expoziţii care poate fi vizitată de arădeni, la Galeria de Artă „Delta”, până pe 13 aprilie: „Darul iconarului”.

Pentru această expoziţie, curatorul Doina Mândru de la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti a ales ca temă principală sfinţii români şi, mai ales, Sfinţii Martiri Brâncoveni. Cele mai multe icoane  au fost pictate în cadrul unor întâlniri speciale- printre care atelierele de creaţie iconografică organizate de Librăria Bizantină la Mogoşoaia (în 2012) şi Otopeni (în 2013)- , unele provenind de la autori contemporani proeminenţi. Din colecţie fac astfel parte icoane cu sfinţi români pictate de Ioan Popa, reproduceri de mari dimensiuni după ansambluri iconografice, realizate în frescă de Grigore Popescu Muscel  (expuse anterior la Mogoşoaia), precum şi lucrările Elenei Murariu, considerată cea mai bună artistă care s-a ocupat de arta brâncovenească şi restaurarea ei în marile ctitorii brâncoveneşti.

Festivalul a continuat sâmbătă cu o conferinţă susţinută de Ieromonah Dionisie Ignat de la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Albac („Duhovnicii de ieri şi de astăzi: Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca şi Teofil Părăian”), iar actorul Dorel Vişan a jucat şi recitat duminică în  spectacolul „De vorbă cu Domnul”.

Urmează

Cu o singură excepţie, celelalte evenimente din cadrul festivalului se vor desfăşura la Palatul Cultural, începând cu ora 18, precum urmează:  vineri, 11 aprilie, – concert intitulat „Psaltichia românească la curtea lui Constantin Brâncoveanu” (grupul psaltic „Byzantion”); sâmbătă, 12 aprilie- spectacolul de teatru creştin „Diaconiţa Olimpiada” (cu Ana Calciu, în regia lui Marian Popescu); duminică, 13 aprilie, conferinţa „Suflet românesc”, susţinută de Dan Puric. Curticenii se vor putea bucura de concertul „Psaltichia românească la curtea lui Constantin Brâncoveanu” în data de 10 aprilie, de la ora 19, la Biserica Ortodoxă din acest oraş.

Menţionăm că intrarea va fi liberă la toate evenimentele prezentate în program.

(G.S.)

Recomandările redacției