femeile liberale AradO delegaţie a Organizaţiei Femeilor Liberale din Arad a participat la Gala OFL, eveniment desfăşurat în incinta Palatului Parlamentului. Manifestarea aflată  la a treia ediţie, premiază organizaţiile OFL din ţară pentru acţiunile desfăşurate în anul anterior, acţiuni care au adus un plus valoare societăţii. Cu această ocazie, OFL Arad a primit premiul pentru acţiunile desfăşurate, prin care au fost promovate valorile liberale. „Suntem onorate de premiul acordat şi încrederea investită în noi de către doamna preşedinte Lucia Varga, iar acest premiu este o confirmare a faptului că OFL Arad se află pe drumul cel bun şi totodată a faptului că mai devreme sau mai târziu munca este întotdeauna răsplătită”, a declarat Simona Iorgovan, preşedintele OFL Arad.

Recomandările redacției