gospodarirea[1]Gospodărirea Comunală Arad va renunţa la unele dintre serviciile nerentabile pe care le prestează, conform planului de reorganizare judiciară, stabilit de administratorul judiciar.

Potrivit planului de reorganizare judiciară, aprobat de consilierii municipali, se impune renunţarea la activităţile nerentabile (comercializare – pompe funebre)  şi la utilajele cu grad ridicat de uzură şi consum mare de carburanţi.

De asemenea, se va avea în vedere reducerea cu 35 la sută a fondului de salarii prin disponibilizarea personalului excedentar, în urma căreia se estimează o economie anuală de cheltuieli de 400.000 lei.

Totodată, s-a mai propus reducerea cheltuielilor administrative, a cheltuielilor cu telefoanele fixe şi mobile, a cheltuielilor cu utilităţile şi a celor cu carburanţii.

Se mai are în vedere creşterea eficienţei activităţilor din secţiile Pepinieră, Câini comunitari şi Administrarea cimitirelor.

Măsurile propuse pentru reducerea cheltuielilor vor fi puse în aplicare de administratorul judiciar ACTIV IPURL.

Planul de reorganizare mai cuprinde valorificarea activelor din patrimoniul societăţii, care nu au niciun aport la desfăşurarea activităţii de bază. Astfel, s-a propus vânzarea, prin licitaţie, a sediului administrativ de pe Calea Timişorii, preţul estimat fiind de 427.500 lei şi a spaţiului comercial din zona UTA, estimat la un preţ de 405.000 lei.

SC Gospodărirea Comunală SA Arad a fost înfiinţată în anul 1998, prin reorganizarea Regiei Autonome de Gospodărire Comunală. Acţionarii societăţii sunt Municipiul Arad (99,93 la sută) şi SC TOP SA Arad (0,07 la sută).

În anul 2010, situaţia financiară a societăţii s-a deteriorat foarte mult ca urmare a reducerii veniturilor de la Primăria municipiului Arad, a creşterii preţurilor la carburant şi a hotărârii de a nu mai înregistra pe producţia în curs cheltuielile de la secţia pepinieră.

Deoarece nu s-au mai achitat la termen obligaţiile faţă de bugetul de stat, s-au înregistrat majorări şi debite, stabilite de ANAF la suma de 181.529 lei.

Astfel, la finele anului 2010, societatea a înregistrat o pierdere de 566.080 lei, iar la finele anului 2011, pierderea era de 536.224 lei.

În aceste condiţii, reprezetanţii CLM în AGA au aprobat declanşarea procedurii de insolvenţă. Administratorul judiciar speră să reducă pierderile până în 2015

 

Recomandările redacției