Precedentul produs prin anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă poate arunca în aer întreaga Europă. Referendumul efectuat în Crimeea de către populaţia rusofonă majoritară exclude, din start, orice compromis ulterior, deoarece ruşii de aici nu se mai consideră ca fiind cetăţeni ucrainieni. Dimpotrivă, se declară ruşi şi doresc să se unească cu Federaţia Rusă. Exact cum procedau, în urmă cu aproape o sută de ani, fraţii noştri din Basarabia când hotărau unirea cu Regatul Român, sau cum am procedat noi, românii din Transilvania şi Banat, la Alba Iulia. Zilele trecute, europarlamentarul maghiar Ferenc Kalmár a propus un amendament referitor la recunoaşterea autonomiilor teritoriale pe criterii etnice de către Uniunea Europeană. Mai mult ca sigur că maghiarii din Harghita şi Covasna vor agita iarăşi steagurile secuieşti şi vor solicita o deplină autonomie teritorială. Din punctul nostru de vedere, românii se vor împărţi în două categorii. Cei fricoşi şi mai puţin cunoscători de istorie se vor lamenta şi-i vor încerca să scoată din dicţionare noţiunea de autonomie teritorială. Cei bravi şi curajoşi, însă, se vor sufleca la mâneci şi vor începe să-i numere pe toţi românii care locuiesc în afara teritoriului naţional. Adică, pe românii de până la Tisa, pe cei din Bulgaria, pe cei de pe Valea Timocului şi din Voivodina sârbească, pe cei din jurul Cernăuţilor din Ucraina, pe cei din Macedonia, pe cei din Grecia şi din Albania, dimpreună cu toată românimea Moldovei de peste Prut. La o socoată făcută „pe picioare” numărul acestor români ar trece binişor de cinci milioane de suflete. Toţi sunt ortodocşi şi toţi se roagă aceluiaşi Dumnezeu, toţi îşi spun ocinaşele în limba română şi toţi – spre cinstea lor – şi-au păstrat limba, portul şi obiceiurile de două mii de ani, sub talpă străină. Dacă vreodată s-ar pune problema recenzărilor pe baze naţionale, noi, românii, am fi cei mai câştigaţi. Abia apoi ar urma popoarele slave, iar la urmă de tot, maghiarii. Din puct de vedere geo-politic, însă, pentru a face faţă ponderii populaţiilor slave din această parte a bătrânului continent, românii şi ungurii sunt „condamnaţi” să se înţeleagă între ei şi să stea de aceeaşi parte a mesei. După cum împăcarea istorică dintre germani şi francezi a adus pace şi prosperitate în apusul continentului, la fel de utilă ar fi şi reconcilierea dintre maghiari şi români pentru propăşirea Europei centrale şi răsăritene. Masi ales acum, în vremuri de criză, când capete „înfierbântate” tind să se ridice la suprafaţă şi să tulbure liniştea din jurul Carpaţilor şi din pusta Panonică…
