Pe (sub) ape

Apa înseamnă viață, dar poate însemna și moarte. Când e de zâmbit, apa înseamnă relaxare, voie bună și bani dați cu larghețe pentru a te simți bine în concediu. La fel a făcut și premierul Ponta înainte în timpul sărbătorilor pascale. Dovada am avut-o chiar de la șeful Executivului sau mâna care a postat pe o rețea de socializare poze cu familia în Deltă. Asta se petrecea în timp ce apele intrau în casele oamenilor prin Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa și Buzău. Pentru unii a însemnat munca de o viață luată într-o clipită de ape. Iar pentru alții a însemnat chiar prețul suprem. Adică moartea care a venit din prea multă apă. De aceea, gestul lui Ponta cu Delta este cel puțin inadecvat. Asta ca să nu spunem deplasat. Sigur nu era cazul ca premierul să ia sacii de nisip în spate și să scoată apa cu găleata din casele oamenilor, dar o empatie, măcar prin cumpătare, în această Săptămână Luminată chiar ar fi fost de așteptat. Numai că, nu a avut acest minim simț al faptelor și al datoriei din perspectiva înălțimii funcției față de niște oameni pe care soarta i-am izbit precum un baros în cap. Și le-a luat bruma de agoniseală. Iar asta și pentru că timp de mai bine de două decenii digurile și protecția, să-i spunem preventivă, s-a făcut doar pe hârtie ori de mântuială și s-a topit precum un castel de nisip construit de copii pe malul mării. Pe măsură ce timpul trecea apele nu s-au retras, iar acțiunile relativ haotice ale autorităților au fost de natură să irite și mai mult populația din zonă. Marți premierul și vicepremierul Dragnea – om al locului- și fost președinte de consiliu județean au „umblat” pe ape. Ponta, e drept a schimbat verdele crud, de primăvară al Deltei, cu peisajul dezolant al caselor de văiugă și al unor figuri de oameni triști, săraci, flămânzi, uzi și cu viitorul umflat de ape și fără o ieșire rezonabilă din acestă situație. Unii reclamau că nu au fost informați în timp util că va veni viitura peste ei. Iar pentru că toate astea n-ar fi destule, precipitațiile nu se opresc cu una, cu două. În acest timp oficialiii se zbăteau precum niște găini care vor să scape fără capul tăiat. Că digul trebuia construit de ani buni. O altă idee izvorâtă din cercul de oficiali spunea ca digul existent să fie spart ba acolo, ba dincolo. Oricum, în orice variantă, niște oameni, cu avuția lor ar fi căzut victime colaterale. Desigur din punct de vedere al pierderilor materiale. Că o fi o variantă sau alta, se vede că, până la urmă, o soluţie optimă nu există în capul autorităților. Altfel spus se merge pe reţeta, deja clasică, de a alege răul cel mai mic. Unele teorii au mers pe ideea că problemele cele mai mari au fost create de digurile care au cedat. Din câte știm pe acolo nu a venit vreun tsunami, ci niște pâraie, de cele mai multe ori seci, dar care s-au umflat acum. Oricum cineva s-a ocupat de aceste diguri, de la proiectare până la realizarea practică. Iar ele au cedat. Odată trebuie să se vadă de ce au cedat și cine e răspunzător pentru asta. Și chiar să răspundă, nu doar să ridice din umeri, sub alibiul că asta a fost soarta. Pentru că apa e benefică, doar dacă nu o ai în exces. Și decât sub ape, viața este mult mai frumoasă pe ape. Cu condiția ca aceasta să nu-ţi fie…chiar în sufragerie.