Etapa de dinaintea Paștelui a avut deznodământ nefericit pentru amândouă echipele de juniori repu­blicani de la UTA Bătrâna Doamnă. Angrenate în play-off, atât formația lui Viorel Erdei (juniori A) cât și cea a lui Cristi Păcurar și Francisc Tisza (juniori B) au fost învinse la scor identic, 0-4, de Pandurii Tg. Jiu respectiv CSU Craiova. Juniorii „mari” se înclinaseră și în runda a doua, în deplasarea de la FC Olt, 1-3.
Cele două grupări arădene ocupă locul 3 la fiecare categorie, iar duminică joacă din nou: juniorii A sunt pe terenul celor de la „Gică Popescu”, iar ceilalți primesc vizita timișorenilor de la LPS Banatul.
Clasament juniori A: 1 Pandurii (3 meciuri – 6 puncte), 2 Olt (2 m- 6p), 3 UTA BD (3m – 3p), 4 Gică Popescu (2m – 0p).
Clasament juniori B: 1 Craiova (6), 2 Banatul (3), 3 UTA BD (3), 4 Mioveni (0). Aici fiecare echipă are câte două meciuri jucate.

Recomandările redacției