Un spectaculos accident de circulaţie, petrecut duminică dimineaţa, în jurul orei 9,00, a condus la rănirea gravă a unui bărbat de 68 de ani.
Ovidiu Liber, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, ne-a declarat că, din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că accidentul s-a produs din cauza neatenţiei în conducere. „Bărbatul, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 79, în afara localităţii Zimand Cuz, din direcţia Oradea – Arad, a trecut peste scuarul de reducere a vitezei la intrarea în localitate şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism VW, condus regulamentar de un bărbat de 34 de ani. În urma impactului, autoutilitara a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din stânga al sensului ei de mers. Conducătorul din autoutilitară a fost rănit grav, iar cel al maşinii a fost rănit uşor.”
La faţa locului, ţinându-se cont de gravitatea evenimentului, a fost solicitată, pe lângă Ambulanţă, şi prezenţa angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care au intervenit cu o autospecială de descarcerare, ţinând cont că bărbatul de 68 de ani nu putea fi scos din autoutilitară.
În urma testării cu apartul alcooltest, poliţiştii au constatat că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool, iar centurile pe care le folosiseră cei doi le-au salvat, efectiv, viaţa.
Circulaţia pe DN 79 a fost blocată doar cinci minute.

Recomandările redacției