Un atelier de tinichigerie de pe strada I.L. Caragiale din municipiu s-a făcut scrum în această dimineaţă, în jurul orei 5.00, sursa propagării flăcărilor fiind, momentan, un mister.
Flăcările s-au extins cu repeziciune, cu atât mai mult cu cât în atelier se aflau materiale uşor inflamabile. Au ars peste 50 de metri pătraţi din acoperişul construcţiei, grinzile şi plafonul.
Pompierii au intervenit prompt (strada cu pricina fiind şi la doi paşi de sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă), aşa că incendiul a fost destul de repede limitat şi stins.
Totuşi, pompierii ne-au declarat că riscul producerii unei adevărate tragedii era destul de mare, dat fiind faptul că atelierul era lipit de case particulare.
Momentan nu se cunosc elementele esenţiale întocmirii actului de constatare, cum ar fi sursa declanşării incendiului, dar nici pagubele produse de acesta.

Recomandările redacției