migrantiPoliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, ieri, trei cetăţeni afroasiatici ascunşi într-un automarfar condus de un cetăţean român, care transporta acumulatori auto în Germania.
Comisar-şef Daniel Iancu, ofiţer de presă în cadrul Poliţiei de Frontieră Arad, ne-a precizat că, „la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră Bogdan M., în vârstă de 25 de ani, din Alba, care conducea un automarfar, format din ansamblu cap tractor şi semiremorcă, înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, acumulatori auto”.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentul marfă al automarfarului, printre acumulatori, trei bărbaţi de origine afroasiatică. Oamenii legii au demarat cercetările, ocazie cu care s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Siria, Bangladesh şi Somalia, cu vârste cuprinse între 17 şi 27 de ani.
„Şoferul declară că nu avea cunoştinţă despre faptul că în compartimentul marfă sunt ascunse trei persoane. Având în vedere cele constatate colegii mei au întocmit celor trei cetăţeni străini lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Dea asemenea, şoferului i s-au intocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impugn”, mai informa purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

Recomandările redacției