Cele 38 de echipaje înscrise la Raliul Aradului au fost prezentate ieri seară, pe platoul din faţa Pala­tului Administrativ. În competiția devenită etapă în cadrul Trofeului Europei, vor lua startul piloți atât din România dar și din celelalte țări de pe glob. Unul din aceștia, este pilotul arab Rashid Al Ketbi din Dubai, de la echipa The Skydive Dubai Rally Team. Șeicul Hamdan Bin Mohammed Bin Rashid Al-Maktoum, Prințul Coroanei din Dubai și președinte al Consiliului Sportiv din Dubai, este proprietarul echipei The Skydive Dubai Rally Team.
O altă surpriză a fost prezenţa primarului Gheorghe Falcă, de data aceasta în postura de şofer al unei maşini participante în raliu, fiind chiar deschizătorul etapei, adică forlighter.
La prezentarea din faţa primăriei au fost prezente şi manechinele din cadrul echipei Fashion TV.
În această seară va avea loc o probă superspecială a raliului, prin centrul oraşului, proba fiind una în premieră.

Recomandările redacției