Este imposibil să fi participat, în perioada 6 – 11 mai, la toate evenimentele, când primăvara sărută vara, la Zilele Oraşului Pecica, localitate care, de (mai) bine de zece ani, se numeşte oraş.
Şi asta pentru că “Peti” – primarul Petru Antal – s-a întrecut pe sine şi ne-a „obligat” să înţelegem Pita de Pecica, Apa de Momac sau Stejarul Regelui, aflat în imediata apropiere a unei superbe bazilici romane, din secolul 18.
Nu întâmplător, Zilele au debutat cu Hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Pecica şi, nu întâmplător, s-a organizat o Seară ecumenică la care au participat corurile tuturor bisericilor din oraş; pentru că Pecica este un oraş cosmopolit, unde convieţuiesc români, maghiari, sârbi, slovaci, rromi, evrei etc.
Piaţa centrală, Piaţa Regele Mihai I, acolo unde, în zilele de miercuri şi sâmbătă se vând zarzavaturi, s-a transformat, radical, într-o scenă unde au evaluat artişti din România şi Ungaria. Se cântă (Radu Moş, cu fetele, Sorocul de la Secusigiu, AMI şi inegalabilul Aurel Tămaş), se dansează (Şorocarii din Sânmihaiul Român, elevii de la Datina din Pecica, Buza Virag Pecica sau Păstrătorii Tradiţiei ai Casei de Cultură Doru Ioan Petescu din Pecica); se simte un miros de primăvară şi de bună-dispoziţie…
Repet: este imposibil să participi la toate evenimentele…dar sunt ferm convins că Pecica, o afirm pentru a zecea oară, este…da, este Oraş.
Oameni buni , cand spui Pecica nu poti sa nu te gandesti si la Lucian Emandi cu ale lui ” Cântarea fiului pierdut ” si ” Pescuitorii de năluci ” !? In acest sens , tot de nota zece, iata mai jos o metafora care vorbeste cat 1000 de fotografii :
„pierdut poezie; o declar nula „- Dacian Don