cafeaPreşedintele Traian Băsescu a petrecut, sâmbătă seară, câteva minute la o terasă din centrul Aradului, unde a servit o cafea, s-a fotografiat cu arădenii şi a discutat cu ziariştii.
Şeful statului a spus că se simte bine la Arad pentru că „oamenii sunt mai calmi”, în timp ce la Bucureşti „toată lumea e nervoasă”.
Traian Băsescu a mers pe jos de la hotelul în care este cazat la Arad până la o terasă din centrul oraşului, alături de purtătorul său de cuvânt, Bogdan Oprea, cei doi servind câte o cafea.
Preşedintele a făcut poze cu copii, pe care i-a luat în braţe, dar şi cu câţiva adulţi. Întrebat de ce nu a fost prezent la festivitatea de premiere a competiţiei Raliul Aradului, Traian Băsescu a răspuns că nu a vrut să pară copilot.
„Riscam să par copilot, pentru că eu nu-s pilot şi nici copilot, şi atunci, decât să par caraghios, mai bine nu am mers, pentru că am văzut că unii au încercat cu vapoarele şi au ajuns în barca de cauciuc”, a spus preşedintele.
De la terasă, şeful statului a plecat tot pe jos la hotel.

Recomandările redacției