10308142_10202996784574984_3719160665885120020_n

Dacian Don

Cu ocazia şedinţei Cenaclului Literar „Luceafărul” de la Casa de Cultură a Sindicatelor care a avut loc ieri, a fost lansat volumul „Antologie semicentenară”, publicat la Editura Concordia (Arad, 2014). Spaţiul în care membrii cenaclului şi-au ţinut şedinţa aniversară a fost pavoazat original, cu piese din cultura tradiţională arădeană. Astfel, au fost expuse costume populare, ştergare, măsăriţe, albii de frământat pâine, cuverturi ţesute manual şi alte obiecte foarte vechi din gospodăriile ţărăneşti, toate aceste comori fiind rodul strădaniei uneia dintre autoarele cărţii lansate, poeta în grai popular, Maria Aiftincăi.
În prima parte a manifestării au citit din creaţiile lor cenacliştii Livia Ciupav şi Eugen Pădureanu. Livia Ciupav şi-a prezentat un scurt fragment din viitorul ei roman, un text care a fost pe gustul celor prezenţi. În nota sa obişnuită, Eugen Pădureanu a citit, la rândul său, un scurt material de proză, precum şi două poeme.
Referitor la cartea lansată au vorbit- atât despre aspectul ei grafic, despre conţinut, cât şi despre „aventura” naşterii tipografice- Constantin Butunoi (realizatorul antologiei), Vladimir Belity (preşedintele cenaclului), precum şi câţiva dintre semnatari. Totodată, această lansare a fost un potrivit prilej pentru a rememora file din istoria de 50 de ani a Cenaclului Literar „Luceafărul” Arad.
De remarcat este faptul că unul dintre cei 28 de autori din carte este nimeni altul decât colegul nostru, Dacian Don. Acesta este prezent în antologie cu 17 poeme, toate inedite. Cuvintele criticilor care preced grupajul sunt mai mult decât măgulitoare. De exemplu, criticul Dan Lăzărescu scrie: „Mi-au căzut în mână câteva versuri ale lui Dacian Don. Este un poet talentat, de actualitate. Poemele sale sunt uneori anarhice, agresive, cu un puternic accent violent“.
La sfârşitul lansării de carte atât autorii, cât şi invitaţii lor au participat la un interesant bufet suedez cu uscături şi udături.
Aşteptăm cu interes antologia centenară a cenaclului arădean!

Giorgiana Stoica

Dan Patriu

Foto: Rely Tarniceri

Recomandările redacției