bulzanDebutul de meci a fost al Șoimilor. Dominarea teritorială a condus la patru cornere, din care unul se putea încheia cu gol, Maghici a reluat spre poartă, Burian a deviat, dar mingea a trecut peste transversală.
În minutul 16, Pâncota a trecut în avantaj. După o nouă lovitură de colț, Lung a șutat și un adversar a respins cu mâna: penalty și 1-0 pentru gazde, a executat precis Ovidiu Bulzan, care  l-a trimis pe portarul Bota în colțul opus.
Șoimii au continuat să atace și au ratat incredibil desprinderea, Bulzan și mai apoi Maghici au ajuns singuri cu Bota în suprafața de pedeapsă băi­măreană, dar goalkeeperul a reușit să evite golul de fiecare dată! Pe final de repriză, Maghici i-a centrat excelent ace­luiași Burian, campionul ratărilor reluând defectuos din fața careului mic…
Oaspeții au rămas în zece, după ce Horj l-a faultat, ca ultim apărător, pe Alin Mihai la 17 metri de propria poartă. Era minutul 55, iar din lovitura liberă acordată Remus Lung a tras peste.
Pâncota a ținut ritmul, a luptat mult pentru fiecare minge, iar forcingul a continuat. Scorul a rămas același, doar pentru că Bulzan (67), Hosu (74, 87), Mitu (76) sau Rusu (90) au fost impreciși din poziții favorabile.
Băimărenii au reușit să producă panică în minutele de final, când au aruncat câteva mingi periculoase în careul Șoimilor, dar Irimia și ai săi le-au rezolvat cu brio, iar în Podgorie s-a sărbătorit statutul de lider pentru a doua etapă la rând!
Pâncota: Irimia – Iovan (46 Hosu), Rusu, Lung, Vițu – Maghici, Dubeștean, Suciu (90 Lengyel), Bulzan (90 Bulzan) – Burian (70 Mitu), Mihai.
Baia Mare: Bota – Gherghel, Hodor (17 Achim), Urs, Duruș – Barboloviciu, Vanca, Horj, Giurgiu – V. Pop, Deac (70 Morar).
Arbitri: Vasile Rodina (Alba Iulia) – Doru Lucaciu (Cluj Napoca), Marius Bălan (Dej). Observatori FRF: Luis Moisescu (Severin), Mirel Biriș (Deva).

Recomandările redacției