OLYMPUS DIGITAL CAMERAAmpla desfășurare de forțe a dovedit importanța pe care Primăria Orașului Chișineu-Criș – în frunte cu primarul Gheorghe Burdan, a acorda­t-o Cupei „Crisius”, în care un număr mare de copii s-au întrecut în diverse probe ce țin de instruirea lor școlară și nu numai. După cum ne preciza profesorul Zoltan Kis-Nagy, întreaga acțiune a presupus eforturi susținute și o organizare deosebite, eforturi coordonate de profesor-doctor Eugen Gagea și echipa sa, sprijiniți puternic de administrația orașului. Cele două zile de competiții s-au desfășurat în bune condiții, copiii participanți luptând pentru locurile fruntașe.
Trebuie spus că a 35-a ediție a Cupei „Crisius“ a debutat cu vernisajul unei expoziții de artă plastică, foto­grafică și grafică, la care au fost jurizate peste 1.200 de lucrări. După deschiderea festivă oficială de sâmbătă dimineața, derulată pe Stadionul „Crișul“ din oraș – cu spectacol de majorete și confetii – au luat startul 11 competiții sportive și tehnice.
Lupta pentru medalii a fost… „crâncenă“, eforturile concurenților copii – sub atenta supraveghere coordonatorilor profesori – fiind răsplătite în final cu diplome și medalii. Astfel, alături de numeroasele premii individuale ale copiilor, după clasamentul general al concursului internațional, podiumul Cupei „Crisius“ a avut următoarea com­ponență: locul I a revenit echipei Pa­la­tului Copiilor din Arad, locul II – Pala­tului Copiilor Reșița, locul III – Palatului Copiilor Oradea și locul IV – Palatului Copiilor Zalău, iar trofeul fair-play a fost acordat delegației Școlii Elementare „Frăție și unitate“ Alibunar din Serbia.

Recomandările redacției